luni, 30 aprilie 2012

1 Mai

1 MAI: CREZUL SOCIALISMULUI NATIONAL-CRESTIN

autor: FrontPress 01.05.2012
Cred intr-unul si nedespartit Stat Roman de la Nistru la Tisa, cuprinzatorul tuturor Romanilor si numai al Romanilor, iubitor de munca, cinste si in frica lui Dumnezeu, cu durere de tara si neam. Datatorul de drepturi egale, civile si politice la barbati si femei. Protector al familiei, salariind functionarii si muncitorii pe baza numarului de copii si pe baza muncii depuse, intelegand cantitatea si calitatea, si intr-unul Stat sprijinitor al armoniei sociale prin restrangerea numarului de grade; iar pe deasupra salariului socializand fabricile, proprietatea tuturor muncitorilor, si pamantul distribuit tuturor plugarilor. Repartizarea beneficiilor intre patron (stat sau particular) si muncitori. Patronul (particular) pe langa salarierea muncii sale va primi un procent descrescand proportional cu marimea capitalului.
Si intr-unul Stat asigurator al muncitorilor prin “fondul riscurilor”. Intemeietor de depozite de hrana si imbracaminte pentru muncitori si functionari care organizati in sindicate nationale vor avea reprezentanti in comitetele administrative de pe langa diferite institutii industriale, agricole si comerciale.
Si intr-unul mare si puternic “parinte al muncitorilor” si Rege al taranilor, “Ferdinand I-iu”, care pentru fericirea Romaniei totul a jertfit si care pentru mantuirea noastra una cu poporul s-a facut. Care in fruntea ostilor de la Marasti si Marasesti a biruit, si care din nou cu dragoste si incredere se uita catre ostasii ce-i datoreaza credinta, si care vor gasi in cazarmi o adevarata scoala a natiunii, pe care sa o treaca in termenul de un an.
Intr-un tricolor inconjurat cu razele Socialismului National-Crestin, simbol de armonie intre fratii si surorile Romaniei Mari.
Intr-una Sfanta Biserica Crestina cu Preoti traind din Evanghelie si care sa se jertfeasca apostoleste pentru luminarea celor multi.
Marturisesc alegerea ministrilor de catre Camera, suprimarea Senatului, organizarea politiei rurale, impozitul progresiv pe venit, scoli de agricultura si meserii la sate, “cercusoare” pentru gospodine si adulti, azile pentru invalizi si batrani, case nationale, cercetarea paternitatii, aducerea legilor efectiv la cunostinta tuturor, incurajarea initiativei particulare in interesul Neamului si dezvoltarea industriei casnice taranesti.
Astept invierea constiintei nationale la cel din urma pastor si coborarea celor luminati in mijlocul celor truditi spre a-i intari si ajuta in adevarata fratie, temelia Romaniei de maine. Amin!
“Garda Constiintei Nationale” – Ziarul “Constiinta”, Luni, 9 februarie 1920.
Home | »
 

Personalitati care m-au dezamagit de-a lungul anilor de dupa lovitura de stat din dec.1989

Ion Cristoiu
Andrei Plesu
Gabriel Liiceanu
Mugur Isaresc
Emil Hurezeanu


Cavalerii secolului XX

Cavaleri ai secolului XX

autor: FrontPress 30.04.2012
Legiunea Arhanghelului Mihail (LAM) a reprezentat poate unicul fenomen românesc care a bulversat societatea noastră de la naşterea sa până în zilele noastre, fenomen ce a generat admiraţie şi frică chiar şi în anii de moarte clinică a legionarismului, adica în anii dictaturii proletare.
În perioada comunistă (1948-1989) şi în perioda liberal-comunistă (1989 până în prezent) legionarilor le-au fost atribuite multe “calităţi”, de la criminali, barbari, pungaşi până la psihopaţi, extremişti, fanatici. În special în perioada comunistă nici un efort nu a fost prea mare pentru a discredita LAM şi pentru a falsifica acest fenomen care, oricât şi-ar fi dorit comuniştii şi oricât îşi doresc pseudo-democraţii de astăzi, a fost un fenomen de avengură compus din intelectuali, muncitori, preoţi, ţărani, militari, nobili, femei şi bărbaţi care au sprijinit mişcarea nu din interese personale sau calcule politice, ci pentru că credeau cu adevărat în propunerea Legiunii.
Mişcarea Legionară a fost gândită şi construită plecând de la etica, principiile şi viaţa creştină. În perioada interbelică la fel ca şi astăzi, decadenţa societăţii era evidentă, astfel că pentru legionari doar reîntoarcerea la valorile creştine autentice era singura soluţie de redresare şi remoralizare a societăţii, iar această remoralizare nu era posibilă decît prin exemplu personal şi prin inevitabila implicarea în viaţa politică. Politica era pentru legionari nu un mijloc de îmbogăţire sau de avansare în societate, ci o modalitate prin care puteau răspândi eficient mesajului lor.
Acest mod de a concepe viaţa şi politica a făcut ca legionarii să îşi creeze inamici puternici, în special bancherii şi politicienii de profesie. Aceşti inamici au combătut din răsputeri Mişcarea Legionară, folosind crima şi persecuţiile de tot felul pentru a elimina pe legionari. Aceştia din urmă au căzut uneori pradă tentaţiei de a răspunde cu aceeaşi monedă, mai ales după asasinarea lui C.Z. Codreanu şi a primei elite legionare. Bilanţul crimelor este net favorabil inamicilor mişcării care au ucis mii de legionari fără a fi condamnaţi sau măcar blamaţi, pe când legionarii au fost şi sunt descrişi ca cei mai mari criminali.
Un element deosebit de interesant al legionarismului era profunda religiozitate a membrilor mişcării, fapt care duce cu gândul la ordinele cavalereşti care au existat in Europa medievală. C.Z. Codreanu considera rugăciunea elementul decisiv al oricărei victorii, iar creştinismul temelia pe care neamul românesc s-a născut şi dezvoltat de-a lungul veacurilor, astfel că stoparea răspândirii ateismului comunist devenea principala misiunea a mişcării. „Să nu se uite că noi, poporul român, stăm aici, pe acest pământ prin voia lui Dumnezeu şi binecuvântarea Bisericii Creştine. În jurul altarelor bisericilor, s-a aflat adunată de mii de ori în vremuri de bejenie şi restrişte, întreaga suflare românească de pe acest pământ, cu femei, copii şi bătrâni, cu conştiinţa perfectă a ultimului refugiu posibil. Şi astăzi stăm gata să ne adunăm, poporul român, în jurul altarelor, ca-n vremuri de mari primejdii, pentru ca îngenuncheaţi, să căpătăm binecuvântarea lui Dumnezeu”. (C.Z. Codreanu – Cărtica şefului de cuib)
În susţinerea ideii din paragraful anterior vine unul dintre textele lui Juliu Evola referitoare la Mişcarea Legionara. Traducerea îmi aparţine.
„Este un fapt că, printre noile mişcări naţionale se regăsesc diverse motivaţii care prezintă analogii cu concepţiile ordinelor medievale. Nu se poate nega, de exemplu, că în Italia şi în Germania se doreşte formarea tineretului după un stil de viaţă care are simultan un caracter războinic şi unul ascetic [...].
O realizare integrală în acest sens întâlneşte totuşi, atât în Italia cât şi în Germania, dificultăţi datorate faptului că nu mai există condiţiile unei civilizaţii precum cea din perioda medievală. Noile ordine se nasc sub semnul unui decis naţionalism, secondat de o mistică care nu coincide cu religia dominantă a cărei natură este universalistă şi supranaţională. În Germania situaţia este şi mai dificilă atât datorită schismei religioase, adica datorită pluralităţii de confesiuni religioase, cât şi datorită tendinţelor rasial-păgâne care sunt contrare creştinismului, fără însă a putea dispune de adevărate principii şi de o autentică tradiţie spirituală.
O mişcare care prezintă aceste tendinţe, ale unui nou ordin, foarte interesantă şi puţin cunoscută, este mişcarea legionară românească a aşa-ziselor Gărzi de Fier, condusă de Corneliu Codreanu. Aceasta a luat naştere în 1927, a dat naşterea la rândul ei unor diverse partide politice, ultimul dintre ele numit Totul pentru Ţară a fost dizolvat chiar de Codreanu din motive pe care le vom prezenta mai încolo. Caracteristica acestei mişcări stă în premizele sale religioase. Această mişcare se prezintă ca o mişcare de renaştere naţională şi în acelaşi timp ca o tendinţă de a relua într-o formă vie spiritualitatea proprie a religiei ortodoxe. Şi cum această religie este articulată naţional, asemenea tendinţe nu întâlnesc obstacolele proprii altor naţiuni. Este de notat că reprezentanţii oficiali ai religiei româneşti, aşa cum des se întâmplă, nu conservă decât forma şi se regăsesc deseori despărţiţi de cei care trăiesc spiritul; şi exemplul cel mai elocvent stă în faptul că actualul Patriarh conduce un Cabinet dorit de rege, a cărui ostilitate faţă de Garda de Fier este cunoscută tuturor.
Elementul religios, înălţat până la exigenţa de a crea un om nou şi conectat unor precise forme de practică ascetică constituie nucleul central al legionarismului românesc. Astfel, pentru mulţi este surprinzător faptul că peste 600.000 de oameni – căci acesta este mai mult sau mai puţin numarul la care se ridică discipolii lui Codreanu – practică sistematic nu doar rugăciunea, dar şi postul: legionarii trebuie să ţină 3 zile pe săptămână post negru, ceea ce înseamnă să nu mănânce, să nu bea, să nu fumeze.
Chiar Codreanu, într-o discuţie avută cu el, ne-a explicat sensul acestei discipline în urmatorii termeni: trebuie asigurată absoluta supremaţie a spiritului asupra corpului şi postul este unul din mijloacele cele mai eficace pentru aceasta; slăbirea constrângerilor impuse de partea naturală a fiinţei umane crează în schimb condiţiile cele mai favorabile pentru evocarea forţelor invizibile, forţelor din văzduhuri, evocare ce se realizează prin intermediul rugăciunii şi a ritului. Şi aceste forţe – adaugă Codreanu – indiferent de ceea ce gândesc spiritele pozitiviste au în orice încercare şi în orice luptă o parte cel puţin la fel de decisivă ca şi forţele vizibile, materiale si pur umane.
În interiorul mişcării legionare a lui Codreanu există un fel de miliţie de asalt care cuprinde circa 10.000 de oameni şi care se numeşte Moţa-Marin, acestea fiind numele celor doi capi legionari români căzuţi în lupta antibolşevică din Spania. Pentru membrii acestui corp se aplică celibatul – o altă trăsătură comună cu anticele ordine cavalereşti. Explicaţia pe care Codreanu a dorit să ne-o dea, este, în primul rând, că cine este pregătit sa înfrunte în orice moment moartea este bine să nu aibă legături de familie; în al doilea rând, el a distins pe cei a căror vocaţie trebuie să fie victoria şi gloria, de cei care aparţin efectiv lumii şi au ca ţel prosperitatea, bunăstarea şi plăcerea. De aceea – altă trăsătură caracteristică–, şefii legionarismului românesc fac şi jurământul de sărăcie, aceştia nefrecventând nici reuniuni, nici teatre, nici dansuri, nici cinematografe”.(Corriere Padano, 14 aprilie 1938, în La tragedia della Guardia di Ferro, pp. 23-24)
Pentru a demola un alt mit referitor la LAM doresc să închei cu un pasaj referitor la viziunea legionară despre societate şi puterea în stat:
“Niciodată Mişcarea Legionară, pentru a birui, nu va recurge la ideea de complot sau de lovitură de stat. Consider aceasta ca o prostie. Mişcarea Legionară nu poate birui decât odată cu desăvârşirea unui proces interior de conştiinţă a Naţiunii Române. Când acest proces va cuprinde pe majoritatea Românilor şi se va desăvârşi, biruinţa va veni automat, fără comploturi şi fără lovituri de stat”. (C.Z. Codreanu – Circulara nr. 58, 26 februarie 1937) De Remus Tanasa – Foaie Nationala
H

Opriti atrocitatile

Opriti atrocitatile impotriva detinutilor politici palestinieni din inchisorile israeliene!

autor: FrontPress 30.04.2012
Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor și Refugiaților (APADAR) împreună cu membrii ai comunității palestiniene din România şi alte ONG-uri românești, vă invită să participați la protestul organizat împotriva atrocităților din pușcăriile israeliene. Adunarea publică va avea loc Joi 3 mai 2012 între orele 12-14 pe trotuarul de vis-a-vis (trotuar parc) de sediul Ambasadei Israelului din București, Piața Unirii.
Susținem greviștii foamei, deținuții politici palestinieni. Autoritățile au fost anunțate legal.
Amintim că aproximativ 1.200 de deţinuţi palestinieni au intrat de marţi 17.04.2012 în greva foamei şi alţi 2.300 au refuzat să fie hrăniţi vreme de 24 de ore, au anunţat serviciile penitenciare israeliene, citate de France Presse.
„Marcarea Zilei prizonierilor este diferită în acest an pentru că condiţiile de detenţie din închisorile israeliene s-au înrăutăţit”, a explicat ministrul palestinian al prizonierilor, Issa Qaraqae. “Pe de altă parte, Israelul urmează să îl elibereze în cursul după-amiezei pe responsabilul unui grup radical jihadist, Khader Adnan, care a făcut recent o grevă a foamei record de 66 de zile, după ce a fost menţinut în detenţie administrativă, fără a fi inculpat. Poporul nostru va continua să lupte până la eliberarea tuturor deţinuţilor”, a asigurat el.
Exemplul lui Khader Adnan i-a inspirat şi pe alţi deţinuţi palestinieni, care au început greve ale foamei în ultimele săptămâni. Peste 4.700 de palestinieni sunt deţinuţi în Israel, conform Clubului prizonierilor palestinieni, majoritatea din motive de securitate şi ispăşind pedepse cu închisoarea pe viaţă, informează Agerpres.
Președinte APADAR – Ene Viorel
Tel. 0766.482.999
«

duminică, 29 aprilie 2012

Distribuire echitabila

Pentru o distribuire echitabila a bogatiei: Exploatarea resurselor miniere in Romania

autor: FrontPress 29.04.2012
În toată lumea, ţările cu resurse naturale sunt în căutarea unor noi soluţii spre a maximiza contribuţia acestei bogăţii la finanţele publice şi la dezvoltarea economică a societăţilor lor. Cu toate acestea, peste tot (sau aproape peste tot) guvernele rămân prizoniere ale modelului tradiţional din acest domeniu, conceput într-o epocă în care minereurile aveau o valoare relativ scăzută.
În vremea aceea, valoarea economică pe care o prezentau pentru societate exploatările miniere provenea mai ales din locurile de muncă generate şi din taxele colectate.
Modelul acesta era adecvat epocii în care a fost conceput, dar este inadaptat contextului actual de pe pieţele mondiale de minereuri.
De exemplu:
• între 1982 şi 2005, preţul aurului oscila în jur de 400 USD uncia; preţul actual este de patru ori mai mare: 1.600 USD uncia;
• între 1980 şi 2004, minereul de fier nu valora decât 12 USD tona. La sfârşitul anului 2011, se vindea cu 136 USD tona;
• livra de cupru se vindea între 0,65 şi 0,80 USD în 1998, în comparaţie cu 3,40-4,00 USD livra în anul 2012.
Bineînţeles, preţul minereurilor ar putea cădea brutal în anii care vin, dar aceasta nu schimbă cu nimic puterea argumentului. În acest caz, orice sistem de redevenţe ar aduce la buget mai puţine sume.
Un nou model de afaceri?
Este posibilă, fără a provoca isterie politică, o dezbatere pe tema distribuirii echitabile a profiturilor între investitori şi proprietarii resurselor care sunt cetăţenii României? Se poate discuta serios despre modalităţile de a profita cât mai mult de pe urma acestui „boom” al preţului minereurilor?
Orice nouă abordare în acest domeniu ar trebui să se inspire dintr-o logică a afacerilor ineluctabilă şi uşor de înţeles.
Investitorul privat, întreprinzătorul trebuie să se aştepte la un profit pe măsura investiţiei sale şi care să ţină seama şi de riscuri. Riscurile în domeniul minier sunt reale. Trebuie notat totuşi că faza cea mai plină de riscuri este aceea a explorării; faza de exploatare a unui zăcământ geologic cunoscut comportă pentru promotor două riscuri precise:
1. Riscul politic; eventualitatea unei schimbări politice, naţionalizarea exploatării, opoziţia eficientă a populaţiei care se împotriveşte proiectului; astfel, Newmont Mines s-a retras dintr-un proiect de exploatare minieră a aurului în Peru după ce investise zeci de milioane de dolari, ca urmare a opoziţiei hotărâte a ţăranilor din regiunea în care se afla mina; în septembrie 2011, Venezuela a naţionalizat toate minele de aur de pe teritoriul ei etc.
2. Volatilitatea preţului minereurilor ar putea transforma rapid un proiect rentabil într-unul aducător de pierderi; şi totuşi, cererea de minereuri este dictată de o tendinţă puternică a sistemului economic mondial: dezvoltarea economică rapidă a Chinei şi a altor ţări cu o creştere efervescentă; în plus, în sectorul minereurilor există pieţe specializate (Futures Markets), pe care producţia viitoare poate fi vândută la preţurile actuale; evident, întreprinderea minieră care se protejează vânzând în felul acesta va pierde dacă preţul minereului va continua să crească, dar această protecţie este benefică pentru cei care se tem de o scădere viitoare a preţurilor.
Ce randament trebuie să aibă investitorii?
Este util să comparăm ratele de randament intern (RRI) estimate şi realizate în alte sectoare industriale cu înalte niveluri de risc:
• dezvoltarea de noi produse în sectorul farmaceutic: rata de randament internă este de 8,4% (în scădere, în ultima vreme, în comparaţie cu rata obişnuită de 11,8%) (Sursa: Deloitte and Thomson Reuters, 2011);
• noi modele de avioane: între 12% şi 20% randament estimat (Sursa: Peoples and Willcox, 2006);
• capital de risc, sectorul în ansamblu (1989-2008): 17%; în sectorul extrem de riscant al biotehnologiilor: randament realizat (1986-2008): 20,7% şi randament estimat de 21,5% (Sursa: Cockburn and Lerner, 2009).
Ar fi, aşadar, investitorii în exploatarea unei mine mulţumiţi (poate chiar fericiţi) cu un randament estimat (RRI) de 20%? Fără îndoială. De ce, atunci, să fie menţinut un sistem de redevenţe, precum cel actual, care conduce la randamente între 50% şi 80%, sau chiar mai mult, pentru exploatarea resurselor minerale ale României?
Nu încape îndoială că o rată a randamentului intern de 20% recompensează mai mult decât suficient investitorul pentru riscurile de variaţie în jos a preţurilor minereului ca şi pentru alte evenimente imprevizibile inerente acestui sector de activitate.
Atunci, de ce nu se stabileşte un sistem de redevenţe care să fie sensibil la randamentul estimat de investitori (dar nu mai mult), astfel încât proprietarii resurselor, cetăţenii României, să beneficieze de profiturile realizate peste randamentul estimat? De de Yvan Allaire, Mihaela Firsirotu – Romania Libera
H

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Mituri

Mituri din lumea nordica

autor: FrontPress 28.04.2012
Religia omului scandinav avea câteva particularitãți importante. Acesta nu cunoştea sensul unei legãturi între lumea realã şi universul spiritual, aşa cum reiese ea şi etimologic (religere= a lega), nici nu concepea un ideal spre care sã tindã sufletul, nu avea noțiunea de absolut, neant. Ceea ce ştia el este cã destinul este condus de o fortã supremã, perceputã colectiv, care trebuie înduplecatã prin ofrande. Abstracțiunile, metafizica nu erau punctul forte al germanicului. Religia omului nordic se reducea în mare mãsurã la cult.
Ca surse majore în aceastã privința îi avem pe Saxo Grammaticus cu Gesta Danorum şi pe Snorri Sturluson cu Edda în prozã, dar sã nu uitãm cã ei practicã de multe ori interpretarea faptelor prezentate. În rest, este greu de separat autenticul de ceea ce este inventat, plus cã nici nu se poate identifica total credința nordicului cu cea a germanicului continental. Orice generalizare este problematicã, mai ales cã majoritatea documentelor parvin din mediul islandez, unde suferã şi de impregnarea cu elemente celtice sau creştine.
Scandinavii suferã indo-europenizarea completã în 3000 a.Hr., intrã în epoca bronzului pe la 1800 a.Hr., cea a gravurilor rupestre, iar epoca fierului (400 a.Hr.-800) este influențatã pe rând de celți, romani şi germanicii continentali. Epoca vikingilor dureazã cam între 800 şi 1100. Nordicii, fiind o populație relativ instabilã, au putut asimila influențe din alte medii culturale. Celții le-au dat arta narativã, romanii spiritul legilor, iar germanicii de pe continent tradiția cãlãtoriilor. În plus, fiind comercianți, au preluat influențe de la clienții cu care aveau contact.
Nordicul, apropiat de fel de naturã, se concentreazã pe o axã de tip natural. El trãieşte o conexiune foarte profundã cu forțele care guverneazã lumea. Cu frigul aspru, cu pãdurile bogate, cu apele tulburi, cu lumina binefãcãtoare. Soarele (Sol) este o entitate prietenoasã, rareori prezentã în forma mai crudã. Un obiect interesant în acest sens este carul din Trundholm (Danemarca), ce reprezintã un cal de bronz aurit care ce trage un car cu roata solarã. Divinitatea arhaicã cu numele de Sol este pomenitã şi de Snorri.
Apa are şi ea un rol fundamental. Cultul izvoarelor, cascadelor, lacurilor are o importanțã atestatã şi de izvoare negermanice. Obiceiul de a arunca victimele umane în puțuri sacrificiale sau mlaştini (blotkelda) are o istorie îndelungatã. Mosefolk, oamenii turbãriilor (în special in Jylland, Danemarca), sunt dovezi ale unor mesaje adresate divinitãților. Existã şi toponime care indicã cultul mlastinii. De altfel, religia nordicã avea şi un zeu, pe Aegir, echivalentul lui Okeanos.
Pãmântul justificã cultul munților, stâncilor sau roadelor solului. Credința în pãmântul-mamã se exprimã prin existența a landvoettir, divinitãți tutelare ale locului ce trebuiau îmbunate. Dragonul de pe prova vasului viking avea scopul de a alunga aceste entitãți de pe pãmântul pe care acosta. În schimb, figura era înlãturatã când corabia ajungea pe pãmânt prietenos. Nordicii au cunoscut o divinitate femininã, pe Jörd/Erde?Earth, dar entitatea care exprimã cel mai bine legãtura cu pãmântul este marele frasin Yggdrassil, arborele lumii.
Aerul este personificat de cãtre figuri înaripate, Loptr şi Völundr (Icar), precum şi de walkirii. Aceastã grilã de lecturã a mitologiei nordice poate fi extinsã.
La începuturile istoriei par sã fi dominat uriaşii – marile personificãri ale naturii: Aegir, Snior (zãpada), Logi (flacãra), Helgi (sacrul), forțele brute din care vor descinde zeii. Ei sunt cei care dețin cunoaşterea primordialã, iar Odin nu va ezita sã-i cearã sfatul lui Vafthrudnir pentru accesul la marile taine. Ymir este fondatorul lumii, pentru cã tot ce existã a fost creat din pãrțile trupului sãu. Uriaşii sunt şi creatorii neamurilor, regale, divine şi omeneşti. În strânsã legãturã cu ei sunt piticii, un posibil simbol al morților. Dvergr (nor.) mai înseamnã şi contorsionat, aluzie deci la poziția fetalã. Nu se ştie sigur dacã originile religiei nordice sunt de gãsit la uriaşi sau la morți, marii strãmoşi divinizați în timp. Piticii, lucrând sub pãmânt, dețin cunoaşterea secretã. În Alvissmal Thor cere sfatul unui pitic pentru a compune poezie scaldicã. Ar mai fi de precizat alfii, creature primitive, care ar fi stãpânit facultãțile mentale. In poemele eddice apar egali cu asenii şi vanii.
În epoca bronzului lucrurile se mai limpezesc datoritã reprezentãrilor rupestre. Este atestatã cosmogonia solarã – calul heliofor, securea de rãzboi (stridyxa) şi securea naviformã (batyxa). Dar apar şi simboluri telurice – şerpi, dragoni, omuleți, consacrați unui rit falic. Sunt şi numeroase reprezintãri ale nunții sacre, hieros gamos,amintiri ale cultului zeiței-Mamã. Epoca fierului marcheazã o fixare sociologicã – centrare pe familie, politicã – împãrțirea teritoriilor, lingvisticã – se naşte urnordisk, cea mai veche formã a limbilor scandinave, culturalã – mãrci speicifice nordului. Apare ideea de zei (gud, regin, bond – zei ai legãturilor). Apar triadele: Odin, Thor, Freyr, cei care creeazã bãrbatul şi femeia; precum şi Odin, Vili şi Ve, zeii-uriaşi fundamentali.
Tot acum apare ideea destinului atotputernic, care va rãmâne adânc înrãdãcinatã în mentalul omului Nordic. De altfel, şi Tacitus observa cã “auspiciile şi sorții nu au observatori mai atenți”. variantele natural sesizate mai devreme se pot remarca şi aici: ca element al aerului, Völundr inspirã walkiriile, Sol pe Tyr (tiuaz), imaginea zeului primordial, apa stã la originea vanilor, în special a lui Njördr (Nerthus la Tacitus, crae presupunea un cult marcat de cufundarea într-un lac). Puțurile pentru ofrande sunt atestate în toatã aria expansiunii germanice. Din pãmânt descind Frigg, soția-mamã, Idunna, cea cu merele tineretii, şi Matres, de influențã celticã.
O altã temã importantã este cea a regelui sacru. Konungr, termen înrudit cu kyn (familie) trebuie sã aparținã anumitor familii, este ales de anumiți demnitari, în primul rând serveşte drept preot sacrificator în cadrul ceremoniilor publice şi trebuie sã-şi încredinteze supuşii de ai cu rod şi pace (funcția de fecunditate). Intervențiile şi harul sãu au puterea de a ocroti viața.
În epoca vikingilor beneficiem de primele surse sigure de informații şi de conturarea definitivã a imaginii omului nordic despre lume. Islandezii sunt cei care au adus cele mai mari contribuții, prezentând şi versiuni de mituri ce pot suporta comparația cu altel mai cunoscute şi integrand influentele din afarã. De aceea avem un numãr mare de zeitãți, prezenți în rune, antroponime, toponime, texte scaldice. Trifuncționalismul lui Dumezil (care presupunea cã zeitãțile pot avea trei funcții – magico-juridicã, marțialã şi vegetativã) se dovedeşte în mare mãsurã inaplicabil pentru cã funcțiile se tot combinã– doar Freyr îşi asumã oarecum o funcție, restul au derapãri funcționale sau nu se încadreazã deloc.
Dacã ar fi sã realizãm un portret al omului nordic, s-ar distinge ca trãsãturã aparte a mentalitãții germanice dragostea pentru ordine, lege, cod, organizare. Şi lumea miticã o reflectã pe cea umanã. Iubeau ordinea în mai multe variante: ordine prin lege, cea prin dreapta mãsurã a lucrurilor, cea prin organizarea lumii prin ştiințã şi cea prin fecunditate-fertilitate.
Elaborare pe cele 4 elemente:
Varianta solarã: Tyr este cel care echilbreazã pt cã îşi sacrificã mâna dreaptã pentru a-l ucide pe Fenrir (Tyr este zeu al pactului), astfel garanteazã ordinea lumii, onoarea, valoarea umanã. Şi Sigurd simbolizeazã dreptatea, la fel Baldr, zeul erou de o justețe atât de strãlucitoare încât nu poate fi privit. Şi Thor este un alt aspect al ordinii, este ordinea instauratã dupã violarea sa, este zeul care eliminã forțele ostile cu ciocanul Mjölnir (“zdrobitorul”, zãlog al fertilitãții), mai natural decât Tyr cãci îşi petrece timpul cu fapte concrete precum uciderea de uriaşi. Dar nu reprezintã doar o brutã, ci şi un cãutãtor de mari taine ale poeziei scaldice. Pentru vechii germani pare caracteristic principiul dihotomic: ordine + dezordine (ultima categorie fiind întruchipatã de Surtr, zeu-gigant ce va declanşa apocalipsa şi Hodr, anti-zeul, voința distructivã). Sunt uriaşii din etapa anterioarã.
Varianta aerianã: simbol al existenței spirituale. Suflul creeazã sau distruge, de aceea dominã aici o figurã enigmaticã, Loki/ Loptr/ Logi. Loki dubleazã marile divinitãți: anti-Tyr pt cã tempereazã rigorile legii; anti-Odin pt cã se ridicã deasupra dogmei. Este zeul care împiedicã lumea sã se roteascã, pentru cã nu crede în perfecțiunea sa, este farsorul, şarlatanul, sabotorul obiectelor şi ființelor sacre atunci când de exemplu îl pãcãleşte pe zeul orb sã-l ucidã pe Baldr. În acelaşi timp este şi Satana Trismegist, vinovat de terminarea destinului forțelor supreme, o creaturã complexã, capabilã sã se prefacã în orice, în iapã de exemplu pentru a-i da naştere lui Sleipnir, calul lui Odin. Völundr este şi el un personaj ambiguu, transcende regnurile cãci zboarã, este arhaic pentru cã are multe corespondente în domeniul indo-european.
Varianta lichidã: Odin este reprezentantul lui Odr/ Wut/ furor, acea stare care îl poate cuprinde pe om în împrejurãri conflictuale, sexuale, poetice sau magice care îl îndeamna sã sãvârşeascã fapte incredibile. Este furiosul invincibil (berserk), amantul nestatornic, scaldul de neîntrecut, vrãjitorul suprem. Nu este cu nimic umbrit de urâțenia sau de bãtrânețea sa. Inițial zeul morților se pare, maestrul necromant, el îi strânge în Valhöl/ Walhalla pe einherjar, rãzboinicii care se luptã, mor şi reînvie. Cunoaşterea esotericã provine din comunicarea cu morții şi din arta scaldicã, artã considerate ştiințã absolutã. Este zeul cunoaşterii supreme, frodr, termn care include savantul, pedagogul, fecundul. Lasã ochiul ca zãlog lui Mimir. Are doi corbi, Munnin (memoria) şi Hunnin (gândul). Este marele zeu şaman, care intrã în extaz. Simuleazã spânzurarea pt a-şi exersa ritualul, de aceea mai ne este prezentat şi ca zeul spânzuraților. Precum şamanul care-şi leagã bastonul de stâlpul colibei, Odin (Yggr-temutul) îşi leagã bidiviul de trunchiul arborelui, pe care-l cresteazã cu 9 tãieturi (cele 9 lumi). Se poate preface în animal. Este doar zeul victoriei, Sigtyr. Este crud, viclean, misogin, dar inteligent. Zeul supreme, asenul atotputernic, alfödr (pãrintele a toate), încarnarea ştiintei.
Varianta teluricã: onorarea puterii fertilitãții. De menționat este personajul bisexuat Fjorgyn(n), mama lui Thor şi amantul lui Frigg, cel care potențeazã viața. Vanii sunt prin excelențã zeii telurici şi agrari: Njordr (Nerthus), Freyr şi Freyja, dar şi soția lui Njördr, Skadi, de unde provine probabil şi termenul de Scandinavia. Sunt forțe mobile, acordã întâietate valorilor de acțiune.
În ceea ce priveşte cosmogonia, dispunem în acest sens de cel mai remarcabil text al Eddei, şi anume Volüspa, profețiile vizionarei, care relateazã începuturile lumii. Acestea sunt illustrate de genunea primordialã– Ginnungagap. La nord este tãrâmul negurilor – Niflheim, iar la sud țara focului – Muspellsheim. Din contopirea lor se naşte uriaşul hermafrodit, Ymir, hrãnit de vaca Audhumbla şi zãmisleşte pe uriaşii de promoroacã. Fiii lui Bur, Odin, Vili şi Ve îl ucid, apoi creeazã şi primii oameni din doi buşteni (Askr şi Embla). Zeii îşi asuma apoi organizarea lumii: Asgard – tãrâmul zeilor, Midgard – cel al oamenilor, Utgard – tãrâmul exterior unde se aflã şarpele primordial care îşi muşcã coada. Când dinții sãi o vor elibera, atunci va fi sfârşitul (Ragnarök). Midgardsomr are rolul orizontal al lui Yggdrassil. Dar arborele este simetric, ține 3 lumi aeriene şi 3 orizontale şi 3 subterane, de unde avem o imagine sfericã.
Suntem în afara granițelor istorice pânã acum, în epoca de aur. Vin apoi divinitãțile destinului, Nornele, Urd, Verdandi şi Skuld, care se instaleazã la poalele arborelui lumii. Are loc un eveniment capital care va pune capãt timpului mitic: sperjurul de care se fac vinovați zeii din cauza lãcomiei unei femei (gullveig) care reprezintã cupiditatea. Confruntarea dintre aseni şi vani este prima bãtãlie din lume, cea prin care destinul îşi face loc în istorie. Îndreptarea spre Ragnarök înseamnã nevoia de purificare universalã, în virtutea simetriei. Oamenii renasc datoritã unui cuplu: Lif (viața) şi Lifthrasir (dornic de viațã), care au supraviețuit la adãpostul lui Yggdrassil.
Yggdrassil, axis mundi, are un rol cosmic fundamental. Este posibilã o identitate cu Heimdall, misteriosul zeu care semnificã stâlpul lumii. Copacul este fãrã îndoialã ideograma miticã a lumii germanice. Arborele vieții. Suma ideilor germanicului despre lume. Izvorul destinului şi cunoaşterii, izvoare ce curg la bazele trunchiului. La baza sa este şi izvorul memoriei, Mimir, care îi furnizeazã cunoaşterea lui Odin. Are mai multe nume: laeradr (protectorul), Mimameidr (stâlpul lui Mimir), Mjotvidr (arborele care judecã). Este forța vitalã. Nu cunoaşte absurdul sau neantul, ci simbolizeazã la modul absolut viața naturalã. De Irina-Maria Manea – Historia
Referințe: Regis Boyer, “Islanda Medievalã”, Bucureşti, 2002;
Rudolf Simek, “Götter und Kulte der Germanen”, München, 2004.
«

vineri, 27 aprilie 2012

Bureti " rasisti "

Scandalul buretilor de vase “rasisti”

autor: FrontPress 27.04.2012
Compania britanică Paladone a fost aspru criticată după ce a lansat pe piaţă un produs considerat “rasist”. Este vorba de gama bureţilor de vase afro, o parodie a frizurii cântăreţei Diana Ross şi a altor persoane de culoare din perioada Disco a anilor ’70, scrie cotidianul Daily Mail care precizează că produsele inedite au fost scoase la vânzare pe întreg cuprinsul Marii Britanii.
“Care va fi următorul pas? Perii asemănătoare de curăţat WC-urile?”, se întreabă Weyman Bennett, secretarul general al organizaţiei Uniţi Împotriva Fascismului. “Genul acesta de imagini inventate în perioada sclavagismului şi discriminării nu sunt corespunzătoare secolului XXI. Se reintroduc vechi stereotipuri şi idei. Chiar dacă se dorea a fi o glumă, nu este amuzant”, a continuat acesta.
Reprezentanţii companiei au spus că aceste produse au fost un real succes de piaţă. O purtătoare de cuvânt a declarat că “bureţii de spălat vase sunt concepuţi pentru a face mai distractive activităţile casnice”. Sursa: FrontPress.ro

joi, 26 aprilie 2012

Conservatorism postmodern

Pentru un conservatorism postmodern

autor: FrontPress 26.04.2012
Chiar din momentul naşterii sale, conservatorismul s-a aflat mereu într-o poziţie de defensivă, o poziţia defensivă, aş îndrăzni să spun, timidă. Modernitatea a înaintat cu paşi agresivi distrugând orânduirea firească a lumii, în timp ce conservatorii băteau în retragere cu paşi timizi. Liberalismul, naţionalismul şi comunismul au fluturat steagul revoluţiei progresiste, în timp ce conservatorii au fost mereu surprinşi fără replică, fără argumente care le-ar apăra poziţiile. Conservatorii căzuseră pradă lirismului, scepticismului şi deznădejdii, ceea ce a oferit şi mai multă înverşunare curentelor distructive.
Primii care au decis să schimbe termenii ecuaţiei au fost gânditorii germani din perioada interbelică, care lansează conceptul de “revoluţie conservatoare” – declararea războiului modernităţii şi revenirea la puritatea societăţii tradiţionale. Printre ei au fost Arthur Moeller van den Bruck, Carl Schmitt, Oswald Spengler, Werner Sombart, Ernst Niekisch, Ernst Jünger, Martin Heidegger, Thomas Mann, Julius Evola etc. În România, acest curent a fost reprezentat de Mihai Eminescu, Nae Ionescu, Lucian Blaga, Corneliu Zelea Codreanu, Traian Brăileanu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu.
Astăzi, modernitatea (şi împreună cu ea mitologia progresului) se îneacă în propria sa vomă. Postmodernismul – este o ultimă etapă a autodigerării lumii moderne. Postmodernitatea este ceea ce va urma lumii moderne. Revoluţia va fi actul final al morţii lumii acesteia şi naşterea unei lumi noi. Această revoluţie va fi conservatoare, pentru că va readuce Tradiţia în locul Raţiunii, Neamul în locul Naţiunii şi pe Dumnezeu în locul maimuţei darwiniste.
Iată de ce noul conservatorism diferă în mod radical de „conservatorismele” trecutului, care au capitulat în modul cel mai ruşinos în faţa duşmanului. Noul conservatorism nu este o văduvă speriată, ci un erou care spulberă cu sabia dreptăţii întunericul modernist pentru a sufla din nou viaţă în lumea creată. De Octavian Racu

H

miercuri, 25 aprilie 2012

Rezistenta Nationala

Rezistenta Nationala la 22 de ani de la inceputul manifestatiei anticomuniste din Piata Universitatii

autor: FrontPress 26.04.2012
Membri ai Federaţiei Foştilor Deţinuti Politici şi Luptători Anticomunişti, Fundaţiei Bunavestire, Fundaţiei Ogoranu şi Partidului Totul Pentru Ţară au marcat duminică 22 aprilie 22 de ani de la debutul manifestaţiei anticomuniste maraton din Piaţa Universităţii, manifestatţe înăbuşită în sânge în 13-15 iunie 1990 de către minerii instigaţi de forţele de represiune neocomuniste în frunte cu Ion Iliescu.
Întâlnirea din Piaţa Universităţii a reprezentat şi un protest paşnic la adresa perpetuării structurilor de extracţie comunistă care predomină şi în ziua de astăzi în conducerea statului român, şi care de 22 de ani se rotesc la guvernare şi un protest la adresa vânzării ultimelor resurse naturale ale ţării, cazurile cele mai notorii fiind susţinerea de către preşedintele statului şi guvern a proiectului criminal de la Roşia Montană, precum şi semnarea acordului pentru exploatarea gazelor de şist cu firma Chevron.
S-au intonat Imnul Golanilor şi alte cântece ale Pieţei Universităţii din 1990 precum şi cântece patriotice. După un moment de reculegere în memoria martirilor anticomunişti din decembrie 1989 şi iunie 1990, au luat cuvântul domnii Valentin Cantor din partea Federaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Florian Cristache rănit în 21 decembrie 1989 în apropierea Hotelului Intercontinental, secretar general al Partidului „Totul Pentru Ţară”, Gabriel Moţoc participant la Piaţa Universităţii 1990, tecucean de origine actualmente membru al fillialei Bucureşti a Partidului „Totul Pentru Ţară”, Florin Dobrescu preşedinte executiv al Partidului „Totul Pentru Ţară” şi Alexandru Onofrei din partea Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu”.
Vorbitorii au subliniat contrastul dintre jertfele curate ale martirilor anticomunişti din inchisori, din decembrie 1989 şi din Piaţa Universităţii 1990 şi casta jefuitorilor proveniţi din nomenclatura comunistă, înălţată la conducerea ţării pe jertfele acestor martiri, care a îndatorat ţara pentru câteva generaţii iar în ultimă instanţă a ajuns să vândă şi ultimele resurse strategice ale României, lucru de neconceput într-o ţară civilizată. Participanţii au scandat „Rezistenţa Naţională”, „Mai bine mort decât comunist”, „Jos comuniştii”, „Roşia Montană nu e de vanzare”, „Nu mai vrem nici un pic prim ministru bolşevic”. Întâlnirii desfăşurate în apropierea fântânii arteziene de la Universitate i s-au alăturat şi bucureşteni care protestează paşnic în fiecare zi în apropierea Teatrului Naţional precum şi simpatizanţi ai idealului Rezistenţei Naţionale care au făcut cunoştinţă şi cu varianta tipărită a revistei Buciumul distribuită prin grija camaradului Vasile Babeanu.
Întâlnirea s-a încheiat cu promisiunea revenirii în acelaşi loc în luna iunie, la împlinirea a 22 de ani de la represiunea sângeroasă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii de către mineri in 13-15 iunie 1990. De Alexandru Onofrei – Partidul Totul Pentru Tara
H

Turcia se opune

TURCIA se opune participarii ISRAELULUI la un summit NATO

autor: FrontPress 25.04.2012
Turcia a refuzat să accepte participarea Israelului la summitul NATO, care se va desfăşura pe 20 şi 21 mai la Chicago, întrucât autorităţile sioniste nu au prezentat scuze oficiale pentru moartea mai multor cetăţeni turci în anul 2010, în urma atacului marinei israeliene asupra unor ambarcaţiuni ce se îndreptau cu ajutoare către palestinienii asediaţi din Fâşia Gaza, transmite AFP care citează un oficial turc. Gestul Turciei vine după ce anul trecut Ankara a suspendat toate legaturile comerciale si militare cu Israelul.
“Nu ne-am dat acordul în această chestiune”, a afirmat oficialul sub acoperirea anonimatului, reamintind că “NATO este o alianţă din care Israelul nu face parte”. “Nu considerăm că Israelul trebuie să ia parte la acest forum”, a adăugat el.
Relaţiile dintre cele două state s-au agravat în ultimii doi ani după ce în 2010 Israelul a atacat mai multe vase turceşti. Incidentul din 31 mai 2010, din largul Marii Mediterane, dintre flotila „activistilor pentru pace” Mavi Marmara, care încerca să spargă blocajul naval asupra Gazei în vederea distribuirii de ajutoare umanitare populaţiei, şi unitatea comando-ului maritim israelian, s-a soldat cu 9 turci morţi şi peste 50 de răniţi, de ambele părţi.
Gaza este o mică fâşie de pâmânt de doar 360 km pătraţi (41 km lungime şi 6-12 km lățime), parte a Palestinei istorice în sudul coastei de est a Mării Mediterane, care conform înțelegerilor ce au urmat acordurilor de la Oslo este alături de o mare parte a Cisiordaniei una din cele două componente teritoriale ale entității statale aflate sub administrația de jure a Autorității Palestiniene. În acest teritoriu îngust trăiesc în jur de 1.500.000 de palestinieni, majoritatea refugiaţi şi urmaşi ai acestora, nevoiţi să-şi părăsească pământurile natale din cauza ocupaţiei israeliene.
Blocada israeliană a avut un impact negativ asupra ocupării forței de muncă, aducând rata șomajului la 40 la sută, suspendând peste 90 la sută din activitatea industrială. Astfel în prezent circa 80 de procente din totalul populaţiei depinde de ajutorul umanitar din străinătate. Declararea drept “entitate ostilă” a Fâșiei Gaza de către Israel a însemnat tăierea parțială a furnizării de energie electrică, combustibil, bunuri și apă. Din cauza acestor abuzuri sioniste, cardinalul Renato Martino, președintele consilului pontifical pentru justiție și pace al Vaticanului și observatorul permanent al statului papal la ONU, a făcut referire la Fâșia Gaza ca la un gigant „lagăr de concentrare”. Sursa: FrontPress.ro

luni, 23 aprilie 2012

Minciuna este regele

Minciuna nu sta cu regele la masa este chiar REGELE.
Totul este minciuna. Vorbele celor care ne conduc, vorbele  de la tv., vorbele de la persoanele  cu care intram in contact  care au fost pervertiti si ei pentru a fi mincinosi.
Vorbele vecinilor, tiganilor, care se bucura de protectie ca sunt tigani, handicapati mintali, urati, si vor sa fie protejati.Sac!
Totul in jurul nostru este minciuna si de aceea suntem in situatia asta.
Mereu ma gandesc cu groaza ce ar trebui facut, sa putem sa scapam de  acestia dintre noi 99% care reprezinta buruiana cu spini. O dictatura militara  impusa printr-o lovitura de stat  militara,  daca ar vrea sa  impuna disciplina cu forta, ar  secera si  plantele sanatoare prin moralitate, disciplina si intelepciune.
Dar cum se spune nu putem manca ouale, pana nu spargem coaja.
Insa cunosc si din armata  poate  nu grade superioare ci, din cei facuti la apelul de dimineata care nu au nici un fel de demnitate si din cauza lacomiei si imoralitatii se lasa condusi de ultimele puroaie ale tiganilor si ce ne vom face daca  printre cadrele militare se strecoasa  si pun gaj  haina lor militara tarata in cacat ?
Fara sa clipeasca  conmdamna la moarte acum, dar intr-o situatie  a Legii Martiale?
 Asa ca  privesc cu neincredere daca pica aceasta MAFIE criminala din fruntea tarii, ce vom face daca conducerea nu o iau tineri  patrioti, care sa nu aiba incredere in lichelele de orice fel  cu sufletul inradacinat in minciuna, imoralitate, hotie, criminalitate cu orice pret.
De felul cum vor sti sa se debaraseze de aceste puroaie ale neamului, va  fi viitorul nostru. Iportant este sa se inceapta cu dreptul, nu cu stangul cum s-a intamplat la lovitura de stat din dec. 1989.
Un lucru este sigur ca succes au avut loviturile de stat, organizate de un grup mic de barbati organizati militar si in mare secret. Daca  se conteaza pe  cei care vor sa se infiltreze fara nici un drept si nici un merit, dar carieristi, ghidandu-se dupa sloganul :" pleaca ai nostrii, vin ai nostrii "., totul este sortit esecului.
Uitati-va in urma in istoria noastra si in a altor tari  ca,  acesta este adevarul. Totul se face in secret si de un grup cat mai mic de patrioti. Nu de toata gloata, apoi  e nevoie se aduce si  prostimea, pentru a da  dimensiunea  vointei populare.
Nu mai spun nimic ! Curaj ! Totul depinde de noi sa scapam de aceste lichele, hoate si criminale.


SIMBOL " RASIST "?????

Aproape un sfert dintre englezi considera drapelul national ca fiind un simbol “RASIST”

autor: FrontPress 23.04.2012
Englezii se simt mai ataşaţi de steagul federal al Marii Britanii decât de drapelul naţional (Crucea roşie a Sfântului Gheorghe pe fond alb), conform unui sondaj de opinie publicat de The Telegrah.
Circa 80 de procente dintre respondenţi au ataşat sentimentul patriotic de drapelul Marii Britanii (Union Jack), comparativ cu doar 61 la sută care au declarat acelaşi lucru faţă de steagul naţional englez.
Pe de altă parte, scoţienii (84 la sută) şi celţii din Ţara Galilor (86 la sută) sunt mult mai mândri de drapelele lor naţionale (Crucea albă a Sfântului Andrei pe fond albastru şi Dragonul roşu pe un fond alb-verde) şi asociază aceste simboluri noţiunii de patriotism.
În plus aproape un sfert dintre englezi, 24 la sută, consideră drapelul naţional ca fiind un simbol “rasist”. Acest lucru a fost pus pe seama “huliganilor de la Liga de Apărare Engleză” şi pe “extremiştii de dreapta” care la acţiunile lor de stradă preferă simbolurile naţionale celor federale. Sursa: FrontPress.ro

duminică, 22 aprilie 2012

Bravo, FRONTULUI NATIONAL din FRANTA




Aseara cand am vazut situatia de la alegerile din Franta si preferata mea MARIANE LE PEN  este pe locul 3 m-a cuprins  vorba poetului"o tristete iremediabila".
Insa vazind efervescenta  publicului la venirea ei spre scena m-am gandit ce va spune?
Spre surprinderea mea a urcat pe scena increzatoare, vesela, optimita, tonifianta mai ales pentru mine. A multumit alegatorilor prin cuvinte simple, pe scurt si  a incheiat intonand cu publicul Marseilleza, imnul Frantei. Asta da atitutine politica. Caci partea plina a paharului este ca obtinut cel mai bun scor al DREPTEI, de pana acum si dovedeste ca  DREAPTA  cuprinde teren in toata EUROPA. Ne-am SATURAT CU TOTII SI NOI ROMANII, DE  TOATE GUNOAIELE CARE STRICA ATMOSFERA INTRE  CETATENI SI SE RASPANDESC PRECUM CANCERUL.
Tot ce este mai mizerabil fizic si moral, este luat drept etalon si oamenii cu bun simt sunt alungati.
Numai lichelele, mincinosii, hotii, criminalii, pedofilii, zoofilii, tiganii,  infractorii de orice fel au drepturi. Sper ca in curand,  cand DREAPTA se va  afirma  mai puternic sa  inceapa deratizarea si in Romania.
Mai ales cand nu va mai fi aceasta MAFIE la putere.  Trebui ca acestei societatii infractionale de la nivelul cel mai de jos pana la varf,  sa-i fie data o riposta ferma dupa care sa nu se mai scoale 1.000 de ani.

Miscarea Legionara

Despre starea de spirit din interiorul Miscarii Legionare dupa aflarea rezultatelor alegerilor din 1937

autor: FrontPress 22.04.2012
Nota nr. 15754 din 22 decembrie 1937 emisă de Corpul Detectivilor cu privire la stare de spirit din interiorul Mişcării Legionare după aflarea rezultatelor alegerilor.
Legionarii sunt foarte entuziasmaţi de rezultatul alegerilor fiind convinşi că la următoarele, Garda ar obţine cel mai mare număr de voturi. Entuziasmul nu trebuie să umbrească acţiunea de organizare a Legiunii , pentru a fi capabilă să conducă ţara.
Rezultatul alegerilor de până acum a produs în sânul legionarilor cel mai mare entuziasm, şi Codreanu vrea să profite de acest rezultat, spre a exploata atmosfera favorabilă, fiind acum pe deplin convins că numărul mare de voturi se datoreşte simpatizanţilor mişcărei sale.
Grigore Manoilescu a adus la sediul Legiunei o maşină de calculat rezultatele alegerilor din ţară, fiind instalată într-o cameră alăturată de a lui Codreanu, la care a lucrat numai Grigore Manoilescu. Din socotelile făcute, reese că guvernul ar fi obţinut numai 38% din totalul voturilor.
Codreanu a ţinut să arate că la a doua alegere ce s-ar face, Garda de Fer va obţine cel mai mare număr de voturi, fiind convins că nici un partid, nici cel care ar fi însărcinat cu noul guvern, nu va putea întrece numărul votanţilor Gărzii de Fer.
Părerea şefului Legiunei este că acestea sunt ultimele alegeri pentru Cameră şi Senat, făcute în favoarea partidelor vechi şi că de acum înainte victoria este asigurată pentru Legiune, de aceia trebuie ca acţiunea să fie canalizată foarte bine, ca nu cumva din cauza entuziasmului prea mare al legionarilor să se uite partea a doua, adică a organizării Legiunei pentru a corespunde momentului oportun, când ea va fi chemată să conducă.
Codreanu crede a şti că actualul guvern este ultimul guvern de partid, şi că de acum înainte i se deschide Legiunei o nouă perspectivă pentru a putea pune mâna pe frânele ţării.
Codreanu e mulţumit de acţiunea studenţilor dela Politehnica din Timişoara, cari prin propaganda necontenită ce au făcut în judeţele Timiş-Torontal şi Arad, au recoltat cel mai mare număr de voturi.
 ANIC, fond Casa Regală, dosar 36/1937, f. 197 via Historia
«

vineri, 20 aprilie 2012

Bancuri fara perdea 2

Vin piticii de la munca...in sir indian... Hai hoo, hai hoo, etc. Cînd ajung în dreptul casei primul zice catre cel din spate:
- Ba, la noi e lumina!
Asta mai departe:

- E lumina!
- E lumina! ... etc
Primul zice:
... - Înauntru e o fata!
- E o fata!
- E o fata!...
Primul zice:
- E frumoasa!
- E frumoasa!
- E frumoasa! ... etc
Ultimul zice:
- Ce face?
- Ce face? ...etc
Primul zice:
- S-a sculat!
Ceilalti:
- Si mie!
- Si mie!
- Si mie! ... :))





           Dupa întîlnire ,el o conduce acasa la o cafea. La usa, ea spune:
- Stii, draga, ca, în functie de cum descui usa, eu stiu cum faci sex?
- Cum asa?
- Pai daca bagi cheia repede si rasucesti brusc înseamna ca-ti place sa fii mai violent în pat si nu e chiar pe gustul meu asta, iar daca bîjbîi cu cheia pe lînga broasca si rasucesti încet înseamna ca esti neexperimentat si n-o sa te învat eu acum. Hai, arata-mi!
- Pai eu înainte sa deschid ling gaura cheii!





           Se duce un reporter într-un sat din Uzbekistan sa-i ia interviu unui taran.
R: Poti sa-mi povestesti o întîmplare fericita din viata ta?
T: Acu cîtva timp mi-am pierdut capra în munti. Atunci ne-am strîns toti satenii la mine acasa, am baut vodca, apoi am plecat, am gasit capra, am adus-o acasa, am f***t-o toti, apoi am baut iara vodca.
R: Ce scîrbos, dar totusi o întîmplare fericita din viata ta nu poti sa-mi povestesti?
T: Ba da. Într-o zi nevasta unui satean s-a pierdut în munti. Ne-am strîns toti la el acasa, am baut vodca, apoi am plecat, am adus femeia acasa, am f***t-o cu totii, apoi am baut iarasi vodca.
R: Vad ca asa nu merge. Poti sa-mi povestesti o întîmplare trista din viata ta?
T: Într-o zi m-am pierdut in munti...

Beneficiile cafelei


  
 
 


 
  Cunosti vreun leac care poate reduce riscul imbolnavirii de diabet,
Parkinson sau cancer de colon? Care iti poate imbunatati starea de
spirit si, in acelasi timp iti poate trata durerile de cap? Care sa-ti
protejeze dintii si sa te ajute sa slabesti?
Ce-ai zice de o cana de cafea?

Pun pariu ca nu te-ai gandit niciodata la cafea ca la un elixir de
sanatate. Ba, mai mult, pun pariu ca ti-a trecut prin cap de mai mult
de trei ori sa te lasi de acest viciu care iti creste tensiunea
arteriala, gradul de celulita si, pe deasupra, iti mai si ingalbeneste
dintii. Ei bine, draga mea, nimic din toate aceste povesti scornite cu
ani in urma nu sunt adevarate. Ultimele cercetari arata ca bautura
noastra favorita ne protejeaza de o multime de boli (dintre care vreo
10 letale). 
Iata o veste ce merita sarbatorita cu o cana de cafea.
Asadar, propun trei minute de pauza, cat sa dau (si sa dai) fuga la
cafetiera pentru a bea impreuna cea mai gustoasa ceasca de cafea.

Nu-mi pot imagina diminetile fara portia mea de cafea neagra, aromata
si aburinda si, recunosc ca, in pofida insistentelor sotului meu si
ale colegilor de redactie, dragii de ei, nu am renuntat la acest
obicei nici acum, in luna a sasea de sarcina. Si bine am facut. Un
studiu realizat de catre un grup de cercetatori din Canada arata ca
un consum moderat de cafea (adica o cana, maximum doua pe zi) este
absolut inofensiv in orice etapa a ciclului reproductiv, inclusiv
sarcina sau alaptare. Dar, evident, nu aceasta este cea mai teribila
descoperire dintre toate. In ultimele luni, prima pagina a ziarelor de
medicina din intreaga lume a fost tinuta de o stire senzationala: dupa
ce au analizat datele a 126.000 de oameni, timp de 18 ani,
cercetatorii de la Harvard au calculat ca, in comparatie cu
neprihanitii nostri semeni care nu consuma cafea, noi, pacatosii,
suntem mult mai putin expusi riscului de a ne imbolnavi de diabet de
tip 2.
 Un raport statistic, care combina datele a mai multe studii pe
aceasta tema, arata ca oamenii care beau intre patru si sase cani pe
zi au un risc cu 28 de procente mai scazut de a se imbolnavi de diabet
decat cei care consuma doar doua cani de cafea sau mai putin. Ca sa nu
mai vorbim despre cei a caror portie zilnica depaseste sase cani.
Riscul lor de imbolnavire este mult sub 35 de procente.

Alte studii (unul facut la Iowa Women s Health, pe un esantion de
27.000 de femei, pe o perioada de 15 ani, altul facut de Nestlé
Research Center si al treilea publicat recent in Norvegia) arata ca,
datorita consumului de cafea (decofeinizata sau nu) scade si riscul
afectiunilor cardiovasculare, in special la femei.
 Mai exact, daca bem
trei cani pe zi, sansele de a ne imbolnavi de inima scad cu 24%. Nu e
rau deloc! Din pacate, in ceea ce priveste bolile cardiovasculare,
beneficiile cafelei scad invers proportional cu numarul de portii
consumate zilnic.

Ce alte vesti bune mai avem? Se pare ca, gratie pasiunii noastre
pentru cafea, noi, bautorii inveterati, suntem protejati de Parkinsonin proportie de 80%, de cancerul de colon (25%), de ciroza hepatica(80%) si de pietrele la rinichi (50%). De asemenea, exista dovezi ca o
doza moderata de cafea poate scoate un pacient dintr-o criza acuta de
astm, atunci cand nu are medicatia la-ndemana, calmeaza durerile de
cap mai eficient decat pilulele obisnuite
, imbunatateste performantele
atletice (stimuland musculatura sa produca contractii mai puternice),
ajuta la mentinerea greutatii si previne apari
ia cariilor dentare.

Sa fie cofeina secretul din spatele tuturor acestor minuni? Da si nu.Exista studii care leaga anumite beneficii (protectia antiparkinson,
performantele atletice, cresterea capacitatilor intelectuale) de
continutul ridicat de cofeina, dar altele se datoreaza antioxidantilor
din compozitie, care protejeaza celulele si au un efect antiinflamator
puternic. De asemenea, cafeaua contine acid clorogenic (reduce
concentratia de glucoza din sange), polifenoli (cu rol in protectia
celulelor) si oxazol (cu efect antiinflamator si antireumatic).
Evident, in coada fiecaruia dintre aceste rapoarte si descoperiri,
oamenii de stiinta s-au simtit obligati sa adauge e nevoie de mai
multe date pentru a ajunge la o concluzie ferma si pentru a face
recomandari medicale.

Cu alte cuvinte, nu e cazul (inca) sa dam buzna la Starbuck s, dar
putem incerca o rezervare. Consumatorii de cafea nu au niciun motiv
sa se simta vinovati pentru mica lor placere, atata timp cat nu
exagereaza, 
spune dr. Tomas De Paulis, cercetator la Vanderbilt
Universitys Institute for Cofee Studies.

10 lucruri mai putin cunoscute despre cafeaLicoarea neagra care ne face atata placere ascunde o multime de
surprize. Iata numai cateva dintre cele mai nastrusnice descoperiri,
sustinute cu date stiintifice solide (si contestate vehement de
altele):

Cafeaua are mai multe fibre si mai multi antioxidanti decat sucul de
portocale. Nutritionistii ne spun mereu ca fibrele sunt absolut
necesare sanatatii noastre si ca antioxidantii ne ajuta sa ne mentinem
mereu tineri si ne feresc de boli. Un studiu facut de un grup de
savanti din Spania a dovedit ca o cana de cafea neagra are un
continut de fibre si polifenoli mai ridicat decat orice alta bautura
de pe planeta.
Cafeaua iti pastreaza buzele umede. Simti ca uneori ti se usuca gura
(termenul medical pentru acest sindrom este xerostomie), ca si cand ai
fi vorbit prea mult sau ai fi luat un antibiotic amar? Ei bine, ca sa
scapi de acest necaz, cercetatorii polonezi te sfatuiesc sa bei un
cappuccino! Dupa cinci minute de la ingerarea a 150 grame de
cappuccino, este stimulata secretia salivara si sunt imbunatatite
dictia si functiile vorbirii. Acest efect benefic se mentine intre 30
de minute si patru ore, spun cercetatorii.
Cafeaua imbunatateste scrisul de mana. Un studiu independent facut de
un grup de medici din Germania a demonstrat ca abilitatile de a scrie
de mana pot fi mult imbunatatite consumand cofeina. Dupa ce au
consumat doua cani de cafea, voluntarii participanti la studiu au
scris mai repede, mai fluent si mai frumos decat inainte.
Daca bei cafeaua in doze mici pe tot parcursul zilei, vei fi mai
atenta, mai activa si mai energica, au descoperit medicii de la
Harvard Medical School . Deci, ori de cate ori trebuie sa faci fata
unei zile incarcate dupa o noapte de nesomn sau trebuie sa conduci pe
distante foarte lungi, te sfatuiesc sa bei din doua in doua ore cate o
cana mica de cafea.
Daca bei cafea, nu tremuri. Doctorii din Singapore au studiat vreme de
cativa ani legatura dintre consumul de cafea si tremurul esential (o
afectiune neurologica a carei cauza exacta nu a fost inca
identificata). Rezultatele cercetarilor au infirmat mitul conform
caruia cafeaua ar avea acest efect neplacut asupra organismului si
nervilor nostri.
Cafeaua iti imbunatateste starea de spirit. O cana de cafea bauta la
micul dejun iti poate face ziua mai buna, spun cercetatorii de la
University of Wales , College of Cardiff , din Marea Britanie. Cafeaua
completeaza beneficiile evidente asupra functionarii creierului
(imbunatatirea capacitatii de concentrare, a memoriei si a gandirii
logice) cu o stare de implinire si satisfactie, 
explica cercetatorii
britanici.
Cafeaua nu ne impiedica sa visam. Multi oameni spun ca, daca beau
cafea seara, nu reusesc sa doarma. Mi se pare firesc: de vreme ce
faptul ca ne tine alerti, cu atentia incordata la maximum, reprezinta
principalul motiv pentru care consumam aceasta licoare. Totusi,
potrivit ultimelor studii, se pare ca, in ciuda faptului ca o cana de
cafea consumata seara, inainte de culcare, ne face sa adormim mai
greu, acest obicei nu afecteaza cu nimic faza de visare si nici cea de
somn profund. Nici macar un consum ridicat de 7 cani pe zi nu
afecteaza calitatea somnului.
Cafeaua nu provoaca aciditate. Aciditatea gastrica este una dintre
cele mai neplacute afectiuni si are o multime de cauze, de la consumul
de alimente picante la stres. Din fericire, contrar credintei
populare, nu exista nici o legatura intre consumul de cafea si aceasta
enervanta problema, oricat de tare si de amara ar fi fost cafeaua
consumata, arata un studiu din Marea Britanie, la care au participat
394 de pacienti cu stomacul sensibil. De asemenea, nu s-a putut
stabili nici o legatura intre consumul de cafea si ulcerul gastric sau
duodenal.
Cafeaua vindeca herpesul. Da, cafeaua are proprietati antivirale, spun
cercetatorii japonezi, care au testat (in vitro) 15 tipuri de cafea (8
obisnuite si 7 instant), adaugand o solutie slaba de cafea peste
anumite culturi de celule infectate cu virusul herpetic. Au descoperit
astfel ca in extractul de cafea (indiferent de tipul folosit
macinata, instant sau decofeinizata sau de locul in care a fost
cultivata) exista un ingredient care distruge virusul prin contact
direct si impiedica raspandirea lui la celelalte celule invecinate.
Mai ramane sa se descopere care este cantitatea ideala in care trebuie
consumata bautura noastra favorita pentru a impiedica infectiile
virale: 1, 3, 5 sau 7 cani? Eu una astept cu sufletul la gura momentul
fericit in care voi inlocui vaccinul din fiecare toamna cu o doza buna
de Nescafé.
Cafeaua nu creeaza dependenta. Cu multi ani in urma, World Health
Organization a declarat ca nu exista dovezi conform carora consumul
de cofeina ar putea fi comparat cu abuzul de droguri. E o mare
diferenta intre obiceiul de a bea in fiecare zi o anumita cantitate de
cafea si dependenta. 
Ei bine, un studiu recent aduce si suportul
stiintific pentru aceasta afirmatie. Mai exact, s-a descoperit ca,
indiferent de cantitatea in care este consumata, cofeina nu activeaza
circuitul de recompensa al creierului, asa cum fac amfetaminele sau
cocaina. Simptomele traite de consumatorii de cafea in absenta
bauturii lor favorite (dureri de cap, letargie, somnolenta) nu au nici
o legatura cu cele ale consumatorilor de droguri aflati in sevraj.

 



joi, 19 aprilie 2012

Versuri in noapte

  "Les paysages ont soif de ces nuits
                                                                                    
                                              Où la lune tisse ses grandes consciences

                                              Où le soleil n'est qu'un soleil

                                             Et où la mort est la mort..."

                                                  LG


http://brebisgaleusse.blogspot.com/

De VANZARE regiunile sudice ale ITALIEI

Un europarlamentar a propus spre VANZARE regiunile sudice ale ITALIEI

autor: FrontPress 19.04.2012
Excentricul europarlamentar italian Mario Borghezio, membru al partidului separatist Liga Nordului, a socat din nou opinia publica cand a declarat ca prin vanzarea insulei Sicilia sau a altor regiuni sudice guvernul de la Roma si-ar rezolva problemele cu care se confrunta in prezent. Acesta a mai spus ca in ciuda numerosilor locuitori onesti din sudul Italiei, tara va fi lipsita de speranta daca nu instraineaza acele teritorii.
Afirmatia inedita, lansata in cadrul unui interviu realizat de Klaus Davi, a facut inconjurul lumii, mai cu seama datorita explicatiilor ample acordate de europarlamentarul italian, relateaza TM News.
“Daca as fi in locul premierului Monti, as vinde Sicilia Statelor Unite sau unor miliardari rusi sau americani interesati de oferta. Ba mai mult, as vinde chiar si Napoli si Sardinia. Cu banii obtinuti am putea rezolva problema debitului care apasa greu pe umerii Italiei si am scapa si de Mafie”, a declarat Borghezio.
In cadrul aceluiasi interviu, europarlamentarul a tinut sa sublinieze ca “e inutil sa se considere eradicata Mafia in Sicilia si Camorra in Campania, pentru ca acestea continua sa existe, iar solutia ideala ar fi ca Monti sa vanda rapid aceste teritorii strainilor sau vreunui miliardar, daca tot nu reuseste sa extirpe afacerile necurate”. Sursa: FrontPress.ro

marți, 17 aprilie 2012

SIONISTA MINCINOASA

Prof.dr. Gică Manole – Raport asupra banalitatii raului – Minciuna ca profesie – Hannah Arendt


De Adolf Eichmann am auzit încă de la 12 ani. Cum aşa? De unde putea un copil din clasa a şasea, dintr-un sat din nord-estul extrem al României, devenită Republică Socialistă, să ştie cine a fost Adolf Eichmann? Iată de unde. Într-un colţ din fundul clasei mele, cum priveai dinspre catedră, pe stânga, se afla un dulap banal, din lemn şi fără geamuri. Două belciuge şi un lacăt îl păzeau de curiozitatea noastră. Rar, foarte rar, vreun profesor umbla la dulap, de unde scotea câte-o carte. Aşadar, acolo erau cărţi! La 12 ani, cărţile nu-mi spuneau nimic. Îmi ajungeau cele date de şcoală. Unele, cu adevărat interesante, cum ar fi cele de geografie, istorie şi română. Joaca, doar joaca cu colegii în curtea şcolii, scăldatul la iaz, mersul pe dealuri cu vitele sau vizitele stranii şi tainice la Curtea lui Nicu Rosetti erau preocuparea principală a mea şi a copiilor din jurul meu. La mine acasă, în afara Bibliei şi a cărţilor de şcoală, nu exista nicio altă carte. Apoi, împins de curiozitate, am forţat uşile dulapului cu cărţi şi, prin intervalul apărut, am privit în interior. Erau cărţi cu coperţi roşii şi albastre. Încă simt tăcerea, liniştea ce izvora din ele. Le scrutam cu o privire lacomă. B[nuiam că în ele se ascund mari taine, mari aventuri. Am băgat mâna până la umăr în dulap şi aşa mi-am dat seama că pot ajunge la ele. Am luat câteva, pe care le-am dus acasă. Printre ele, una cu totul neobişnuită: „SS în acţiune", cu coperţi negre şi o zvastică mare pe prima copertă. Habar nu aveam ce însemna zvastica. Nimic nu ştiam despre nazişti. Auzisem, nu de la şcoală, ci de la taică-meu, vorbindu-se despre război, Stalin, Antonescu, Hitler etc. În acea carte cu foarte multe fotografii, „SS în acţiune", am întâlnit chipul lui Eichmann, despre care aflasem că a pus la cale uciderea multor oameni. Evrei. Cartea prezenta interogatorii ale unor ucigaşi germani, declaraţii ale deţinuţilor şi nume de locuri ce sunau ciudat în mintea mea de copil: Maidanek, Bergen-Belsen, Mauthausen, Bückhenwald, Birkenau etc. Fotografii-document din lagărele de concentrare germane, cu mormane de cadavre, crematorii, fiinţe umane dezbrăcate mergând spre locul execuţiei, schelete umane în spatele sârmei ghimpate, toate mi-au rămas întipărite pe veci în memorie. Nu înţelegeam deloc de ce au fost ucişi evreii de către germani. Ce-or avut cu bieţii oameni? Acum, când notez aceste rânduri, revăd o fotografie (pe care, după ani, am înţeles că a fost realizată în ghettoul din Varşovia) cu foarte mulţi oameni înghesuiţi pe o stradă, iar dintre ei se desprindea un copilaş de vreo trei-patru ani, către care un soldat german îndreptase arma, ucigându-l, am înţeles. Pe atunci, în ignoranţa mea, credeam că singurii care au suferit şi au fost ucişi au fost doar evreii. De la citirea acelei cărţi, copilăria mea a fost alta decât a colegilor mei. Eu ştiam ceea ce ei nu ştiau, iar cu timpul, ştiutul aflat de mine s-a adâncit, deschizând o prăpastie de neumplut între mine şi ceilalţi. Aceasta a fost prima carte despre crimele Germaniei lui Hitler, comise împotriva evreilor, citită de mine.
Au urmat altele, toate convingându-mă, în neştiinţa mea copilărească, că nici un popor nu a suferit persecuţii, atrocităţi, crime, atâtea câte au suportat evreii europeni. Îi detestam pe ucigaşi, iar fiinţa mea mică răsufla uşurată când afla că a fost capturat, nu ştiu pe unde, vreun nazist ucigaş. Tot pe la acea vreme am citit „Asasinii printre noi", scrisă de Simon Wiesenthal, căutătorul-vânător de nazişti. Reţin că Wiesenthal avea un sediu la Viena şi îi căuta, neobosit, pe Martin Borman, Joseph Mengele, Klaus Barbie etc. Desigur, puţinul cât îl ştiam, îl aflasem din cărţi, nu de la şcoală. „Profesorii" acesteia nu ştiau absolut nimic, în afara unei aşa-zise ştiinţe de carte pospăită, ridicolă. Le plăcea să se creadă că sunt buricul pământului, îndeosebi când luau sub braţ catalogul. Semidoctismul lor cultural era cronic, şi aşa a rămas în şcoala pe care am frecventat-o opt ani - dacă nu s-o mai fi accentuat - până în zilele acestea. Singurul aspect pozitiv, după ce „marii intelectuali" ai şcolii din Tătărăşeni s-au hotărât, nu fără reţineri, să mă facă U.T.C.-ist, a fost abonamentul forţat la „Scînteia tineretului", publicaţie care mi-a lărgit orizontul. Reţin din ea fel de fel de materiale despre războiul din Vietnam, despre creşterea numărului de avioane americane doborâte de nord-vietnamezi, despre capturarea şi uciderea lui Che Guevara, despre Vietcong, despre asasinarea lui John F. Kennedy etc. Anii treceau, iar numărul cărţilor citite de mine devenea impresionant, rezultatul confirmându-l peste veac, pe Miron Costin. Răbdarea şi curiozitatea mi-au fost răsplătite mult peste aşteptări. Un aspect mă nedumerea - acum zâmbesc cu înţelegere - anume, copil fiind, îmi ziceam: „Dacă am să mai citesc cărţile astea şi acelea, sigur o să aflu marile secrete ale lumii"! Adică voi ştii totul! Dacă după lectură constatam că, în fapt, nu aflam nici un secret şi că lumea nu-mi dezvăluia tainele sale, nu eram dezamăgit. Tot aflasem câte ceva. Deşi era observabilă ignoranţa celor din jur, neştiinţa lor cronică cu privire la vreun eveniment, epocă, timp, credeam că ceea ce este de domeniul evidenţei sunt, dacă nu cunoscute, oricum, acceptate. Aşa, pe la 23 de ani, la câteva luni după terminarea facultăţii, am stat de vorbă cu un coleg învăţător mult mai în vârstă (a murit, sărmanul). Mirat am fost, indignat de-a binelea, după ce constatasem că acel coleg punea pe seama propagandei evreieşti genocidul nazist. I-am oferit multe amăunte, zeci de cazuri, cifre, titluri de cărţi, nume de vinovaţi, cu privire la marea crimă înfăptuită de Al III-lea Reich împotriva civilizaţiei umane. Deşi discuţia noastră a durat câteva ore, nu am reuşit să-l conving cu argumentele mele. Reţin că, spre a-l convinge de „adevărul meu", i-am împrumutat câteva cărţi despre genocidul evreiesc: „Flagelul zvasticii", „Istoria Gestapo-ului", „Am fost medic la Auschwitz", „Reportaj cu ştreangul de gât"..., de atâtea mi-aduc aminte.
Hannah Arendt a scris o carte document
Hannah Arendt a fost şi rămâne o personalitate notorie a lumii culturale după ultimul război mondial. Celebritatea a dobândit-o prin publicarea „Originilor totalitarismului", New York, 1951 şi traducerea acesteia în majoritatea limbilor de mare circulaţie. A scris şi alte studii, carţi, cu caracter de exegeză: „Condiţia umană" (1958), „Despre violenţa lumii noastre" (1970), „Revoluţie, în istorie" (1962), „Originile totalitarismului. A contribuit la răspândirea numelui său în lume şi cartea sa, despre procesul lui „Adolf Eichmann, de la Ierusalim" din 1962, carte tradusă şi publicată în limba română la editura Humanitas, în 2008. La fel de cunoscută a fost Hannah Arendt şi pentru neobişnuita, strania poveste de dragoste cu autorul cărţii „Fiinţă şi timp", Martin Heidegger, ştiute fiind simpatiile naziste din tinereţe, ale acestuia. „Eichmann la Ierusalim" este o carte-document privind aspectele legate de aplicarea de către Germania nazistă a „soluţiei finale". În carte este prezentată personalitatea lui Eichmann, poziţia sa în administraţia nazistă, lagărele de concentrare, Conferinţa de la Wansee, din ianuarie 1942, deportările evreilor din Europa în centrele de exterminare din Est, sentinţa şi execuţia lui Eichmann, la care se adaugă două consistente poziţionări ale autoarei spre final, printr-un post scriptum şi un epilog.
Când scrie despre soarta evreilor sub guvernarea Ion Antonescu, Hannah Arendt minte cu neruşinare şi dezinformează
Evreilor din România lui Antonescu, Hannah Arendt, le-a rezervat în cartea sa, peste patru pagini dar ar poţi întâlni în atât de puţine pagini, atâtea inexactităţi istorice, exagerări, minciuni deliberate, fraze ilogice, absconse sub aspect istoric, „judecăţi" istorice de un subiectivism cras. Desigur, toate acestea au fost scrise nu pentru că Hannah Arendt nu ar fi cunoscut situaţia reală a evreilor din România lui Ion Antonescu, ci sunt expresia manifestă a antiromânismului visceral al autoarei. Deşi în anii '60 ai secolului al XX-lea încă nu apăruseră încă sutele de „titluri" la comandă, ce au urmat spre sfârşitul secolului trecut, cu privire la „Holocaustul" românesc, am întâlnit la Hannah Arendt afirmaţii incredibile, total în afara oricărei realităţi istorice. Astfel, în capitolul al XI-lea al cărţii, intitulat „Deportări în Balcani: Iugoslavia, Bulgaria, Grecia, România" este abordat şi cazul evreilor din România. Hannah Arendt începe cu câteva consideraţii istorice, pe cât de generale, pe atât de false. Autoarea, profesor la Universitatea Princeton, notează:„existenţa, în perioada interbelică, între Marea Baltică şi Marea Adriatică, a unor «populaţii amestecate», unde fiinţau «aşa-numitele State Succesoare, stabilite de către puterile victorioase după încheierea Primului Război Mondial»".Lesne se observă că Hannah Arendt judecă, din punct de vedere istoric, situaţia acestei zone geografice, unde trăiau de milenii vechi popoare, dintr-o perspectivă American-ocentrică premeditat-deformată. Aici existau popoare cu un trecut istoric străvechi, dintre care, unele îşi croiseră, în pofida unor condiţii istorice vitrege, state naţionale: popoarele baltice, albanezii, românii, cehii, polonezii, bulgarii, ca să nu mai vorbim de greci, toate la un loc, în secolul al XX-lea, reprezentau vechi naţiuni. De altfel, aceste popoare creaseră state cu caracter etnic încă de la începuturile Evului Mediu, precedând imperiile ce le-au anexat mai târziu, parţial sau total. Aşa, sârbii, cehii, polonezii, şi-au format state încă din secolul al X-lea, bulgarii, în secolul IX, croaţii, de asemenea, iar românii, după ce au întemeiat primul stat românesc din istorie, stat cu carater imperial (Asăneştii, sfârşitul secolului al XII-lea), de o pare şi de alta a Dunării, şi-au întemeiat două puternice state medievale (sec. al XIV-lea), a căror existenţă politică, în timp, o depăşeşte pe a celorlalte state luate la un loc. De altfel, a vorbi de „state stabilite" între Marea Baltică şi Marea Neagră înseamnă o crasă ignoranţă istorică sau o rea-credinţă deliberată, de neacceptat. În această zonă a Europei, odată prăbuşindu-se Imperiile multinaţionale (Rus, Austro-Ungar, German), naţiunile din zonă şi-au eliberat vechi teritorii etnice, reconstituindu-şi statul (cazurile Poloniei şi Cehoslovaciei), sau desăvârşindu-şi statalitatea prin eliberarea unor provincii istorice ce le aparţineau, etnic vorbind, încă de la începutul istoriei în Europa (cazul României şi a Regatului Sârbo-Croato-Sloven, Iugoslavia din 1929). Prin ceea ce scrie, Hannah Arendt dovedeşte că are o viziune şi o mentalitate tipic colonială, rasistă, când scrie că aşa-zisele „state succesoare" stabilite au fost create de Marile Puteri după primul război mondial şi nu sunt rezultatul autodeterminării popoarelor respective. Dovedind totala rea-credinţă, Hannah Arendt vorbeşte de „populaţii amestecate" într-o zonă atât de bine conturată etnic. „Savanta" de la Princeton continuă să-şi probeze „ştiinţa" de carte istorică scriind cu privire la „statele succesoare": „În niciunul nu exista ceva care să semene cu omogenitatea etnică a vechilor naţiuni europene". Cu excepţia Cehoslovaciei interbelice, toate statele din Estul şi Sud-Estul Europei, tot în acea perioadă, au fost state naţionale, cu majorităţi etnice zdrobitoare. Autoarea continuă cu afirmaţii lipsite de logică, şi de aceeaşi rea-credinţă deliberată: „În statele succesoare, trăiau mari grupuri etnice ale căror aspiraţii naţionale fuseseră frustrate în favoarea vecinilor lor ceva mai numeroşi". După Hannah Arendt, în Estul Europei au existat „fluctuaţii de populaţie" iar din acest motiv, „nu existau graniţe istorice sau etnice". Se observă folosirea cu obstinaţie a termenului de „populaţii", nu popoare, populaţii, în Europa, în plin secol XX! Dacă Hannah Arendt scrie doar despre populaţii, desigur că graniţele stabilite prin „Tratatele de la Trianon şi Saint-Germain, erau practic arbitrare" (ibidem). Incredibilă afirmaţie pentru anii '60 ai secoluluii al XX-lea. Ca şi cum aceste enormităţi n-ar fi suficiente, continuă cu o propoziţie la citirea căreia orice român ar trebui să sară în sus ca ars cu fierul roşu: „Ungaria, România şi Bulgaria au putut fi câştigate ca parteneri ai Axei prin extinderi generoase ale teritoriilor lor...". Uite-aşa, din victimă majoră a Axei Berlin-Moscova-Roma-Budapesta, România, după Hannah Arendt, a devenit beneficiară! Într-adevăr, România a fost „beneficiara" Pactului Hitler-Stalin (semnat la 23 august 1939), în baza căruia U.R.S.S., după ce o ameninţă cu războiul în iunie 1940, i-a anexat partea de Est, Basarabia, Nordul Bucovinei, Herţa (peste 51.000 kmp) pentru ca pe 30 august 1940, la Viena, printr-un dictat, Germania şi Italia, ameninţănd-o, la rându-le, cu agresiunea, să cedeze Ungariei lui Horthy, jumătatea de nord-est a provinciei sale istorice străvechi, Transilvania. Tot Axa forţează România să cedeze judeţele Durostor şi Caliacra, aşa-numitul Cadrilater, Bugariei. Aşadar, România, în opinia autoarei, a fost o mare „beneficiară" de „teritorii străine în urma alianţei cu Axa". Da, România a „beneficiat" de alianţa cu Axa Berlin-Moscova-Roma în sensul că, sub ameninţarea războiului, cedează peste 100.000 kmp din teritoriul naţional, unde trăiau de secole, 7 milioane de etnici români.
Ce poate fi mai descalificant, ca om de ştiinţă, fie şi pentru o „savantă" de la Princeton, decât prezentarea unor asemenea aberaţii istorice, de amestecarea victimelor cu călăii, de acuzarea victimei, agresată, martirizată (cazul României în 1940) cu Ungaria, Bulgaria şi U.R.S.S. (state agresoare). Etnicii români intraţi sub criminala ocupaţie sovietică şi/sau maghiară, au „beneficiat", din partea ocupanţilor, de un tratament „privilegiat", devenind obiectul unui sistematic regim de exterminare biologică, adică a unui genocid românesc. Despre toate acestea, Hannah Arend nu face nicio menţiune. Nu se sfieşte, însă ca, în cele patru pagini rezervate de domnia sa situaţiei evreilor români în timpul guvernării Antonescu, să catalogheze poporul român drept autorul principal al genocidului evreiesc, mult peste Germania nazistă. În cele patru pagini, Hannah Arendt amesctecă adevăruri izolate cu minciuni de proporţii şi exagerări cu caracter evident antiromânesc. Nu e frază să nu conţină neadevăruri, astfel încât citarea în totalitate a celor patru pagini, dacă aş face-o, m-ar scuti de orice comentariu cu privire la problema evreilor sub regimul Antonescu. Câteva exemple:
„În România, chiar şi SS-iştii erau luaţi prin surprindere, şi uneori îngroziţi de ororile pogromurilor la scară largă...", (comise de români – n.a.). SS-işti, îngroziţi, de „pogromurile româneşti [...] deseori interveneau să-i salveze pe evrei de la măcel.”. Care măcel? Nicio dovadă! Nicio exemplificare! În continuare, Hannah Arendt, în nota tuturor scribilor ce au glosat, pe această temă, cu seninătate, fără acoperire, dar sentenţios, marşează grosier: „Nu este o exagerare să spunem că România era cea mai antisemită ţară a Europei antebelice”. Mai mult chiar, „antisemitismul românesc era un fapt bine stabilit încă din secolul al XIX-lea”.. Şi, bla/bla/bla, tot aşa, mai departe. Nu exemple de „pogromuri” româneşti, nu cazuri de „măceluri” româneşti cu caracter antiiudaic, nimic concret, ci fraze goale, fără conţinut, tendenţios construite sub aspect istoric, mincinoase, în totalitatea lor.
Despre Ion Antonescu, Hannah Arendt scrie că a fost „şeful noii dictaturi a Gărzii de Fier”, şi că „a institutit o legislaţie antievreiască ce era cea mai severă din Europa.” (desigur, luând în considerare şi Germania – n.a.) (ibidem). Germania nazistă, depăşită de România lui Antonescu! „Savanta” de renume mondial continuă aberaţiile: „Curios este faptul că, de la început şi până la sfârşit, Antonescu nu a fost mai radical decât naziştii (după cum gândea Hitler – n.a.) ci numai permanent cu un pas înaintea progreselor Germaniei” (p. 233). Sic!. „Tot Antonescu - notează Arendt - a început masacrele pe scară largă (împotriva evreilor n.a.) în mod făţiş şi fără ruşine” (p. 233). Despre ce masacre ne vorbeşte? Doar vorbe goale! Aşa-i moda de vreo două decenii. Împroaşcă România cu noroi, pune pe seama ei crime istorice fără număr, acuzând-o de orice, pentru că România va tace. Dacă nu va tace, oricum, se va face „vinovată” de toate câte i se pun în cârcă. Vreun scrib autohton, vreun „neica-nimeni”, va pune mâna pe condei, va pupa mâna scribilor alogeni şi va scrie, nu în numele său, ci al României, se înţelege: „Da! Românii au fost nişte ucigaşi! Da, au înfăptuit atrocităţi unice în istorie în lume, împotriva poporului lui David etc”. Blestemăţie!
„Împotriva URSS, începând cu 22 iunie 1941 -, în opinia Hannah Arendt – nu a luptat Armata Română, ci „Legiunea Română… o forţă militară demnă de luat în seamă…”. După care, notează imediat, fără legătură cu cele din context: „La Odesa, soldaţii români au fost răspunzători de masacrul a 60.000 de oameni” (evrei, n-a.). Cifra dată de Arendt, dacă nu ar fi ridicolă, ar ridica serioase semne de întrebare. Datele statistice, documentele timpului, ca şi afirmaţiile mai mult sau mai puţin corecte ale unor autori evrei – precum Radu Ioanid, în cartea „Evreii sub regimul Antonescu” -, vorbesc acuzator despre represaliile militare ale Armatei Române, în octombrie 1941, replică la atentatului terorist din 22 octombrie din acelaşi an. Atentatul a fost – documentele au demonstrat – organizat şi executat de evreii-comunişti, în urma căruia a fost aruncat în aer comandamentul Armatei române din Odesa (174 morţi). Cifra, neargumentată dar vehiculată de ei este de 5.000 de victime. Vă las să apreciaţi singuri „obiectivitatea” acuzatorilor, inclusiv a autoarei, Hannah Arendt, cu ale ei 60 000 de victime! Fără să-i tremure condeiul, autoarea scrie că doar într-o lună şi jumătate (1 iulie 1941-15 august 1941) „românii uciseseră aproape 300.000 dintre evreii lor”. pagina 232, Incredibil! Zece mii de evrei ucişi zilnic de Armata Română, în condiţiile în care, după război, nu a fost descoperită nicio urmă a aşa-ziselor masacre. Nicio groapă comună, nicio mărturie, fie ea şi orală. Absolut nimic. Pe asemenea „mărturii” s-a clădit una din marile minciuni ale secolului al XX-lea, uciderea a 400.000 de evrei de către statul roman, în anii ultimului război mondial, cifră trecută, spre ruşinea noastă veşnică, şi pe monumentul comemorativ de la Templul Coral din Bucureşti. Ruşinos! De neiertat indiferenţa noastră. Absenţa reacţiei pentru demontarea făcăturii, neputinţa de a ne apăra, nu nevinovăţia, cât adevărul nostru, al comunităţii noastre naţionale „legendar de tolerantă” (Paul Goma, „Săptămâna Roşie. Basarabia şi evreii”). Toate aceste orori,în proporţie zdrobitoare inventate, exceptând unele accidente istorice justificate de genocidul comis de evreii din Basarabia şi Nordul Bucovinei împotriva românilor, pe durata unui an de zile (iunie 1940-iunie 1941), sunt puse pe seama României lui Antonescu. Dezinformarea, falsul istoric grosolan, amestecate cu adevăruri nesemnificative, tot istorice, calomniile, minciuna premeditată, sunt folosite spre a dovedi o mare gogoaşă propagandistică: „holocaustul românesc”.
Nu încape îndoială că absenţa oricărei reacţii în spaţiul cultural-ştiinţific românesc actual, la josnicele invenţii şi minciuni ale Hannei Arendt la adresa României, sunt explicabile, atât printr-o ruşinoasă laşitate generală, cât şi prin complicitatea slugarnică a tuturor structurilor statale româneşti. În mod umilitor, statul român a acceptat impunerea de către străini (evreii din S.U.A.), ca obiect de studiu în programa şcolară, a unui aşa-numit „holocaust românesc”. Umilirea are urmări grave, iar în timp, efectele vor fi devastatoare: îndoctrinarea generaţiilor de elevi şi studenţi cu un fals istoric grosolan, culpabilizarea întregii naţiuni române, ca autoare a unei crime, închipuite, fără egal în istorie. Un exemplar feminin cu diplomă de profesoară (L.B.), „mare expertă” în problema evreiască, în faţa nenumăratelor probe documentare ce atestă crimele evreilor din Basarabia şi nordul Bucovinei împotriva românilor (iunie 1940-iunie 1941), m-a întrebat între două fumuri de ţigară: „Dacă românii au fost ucişi şi ei, de evrei, de ce nu ţipă la fel de tare ca jidanii?”. Mă văd obligat, într-un fel, să-i dau dreptate, însă eliminându-l pe „dacă”. Îi rog pe colegii mei de oriunde, să aibă curajul să ptotesteze împotriva „studierii” în şcoli a aşa-zisului „holocaust românesc”, să aibă „Minima Moralia”, minima demnitate profesională de a expune corect tragedia anilor ’40, atât a românilor, cât şi a evreilor basarabeni. Îi rog pe profesorii de istorie, să citească Apelul din 2004, semnat de 444 de istorici, numit „Libertate pentru Istorie”, dintre care menţionez pe Alain Decaux, Pierre Milza, Marc Ferro, apel prin care comunitatea istorică ştiinţifică mondială este invitată să nu accepte intruziunea factorului politic (guverne, parlamente) în darea verdictelor privind unele evenimemte istorice ale secolului al XX-lea. Dacă nu au acest curaj şi acceptă amestecul politicului în istorie, îndeosebi pentru anii ultimei conflagraţii mondiale, o vor face ignorând suferinţa, moartea a peste un milion de români, victime nevinovate ale urii de rasă practicată sistematic de cei care „au fost şi vor rămâne mereu oameni fără niciun Dumnezeu” (sovieticii şi evreii).Conform enciclopediilor Webster, Larousse, Oxford etc., definiţia holocaustului este următoarea: „Prin Holocaust se înţelege exterminarea în masă a populaţiei evreieşti din Europa, organizată de către autorităţile naziste, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”