vineri, 28 septembrie 2012

CRISTI DANILET - Judecator

27/09/2012

Publicare fotografii fara drept: jurisprudenta canadiana

Filed under: dr.omului,jurisprudenta — Cristi @ 2:21 PM
Cred ca e util sa stim jurisprudenta tarilor ale caror legislatii au fost sursa de inspiratie pentru Noul Cod Civil. Codul civil din Quebec a fost una dintre aceste surse. Iata mai jos o speta interesanta pentru aplicarea art. 70-77 NCC.
O revistă artistică publică o fotografie a unei persoane aflate pe scara exterioară a unei clădiri, fotografie care nu are un conţinut defăimător, dar a fost făcută şi distribuită fără acceptul persoanei fotografiate. Instanta a reţinut o atingere adusă vieţii private, astfel că fotograful în solidar cu editorul au fost obligaţi la plata de daune morale. Pe larg, a se vedea hotărârea din 15 august 1996 a Curţii de Apel a Provinciei Quebec, dosar 500-09-000567-917 (traducere in lb.ro AICI). 
Motivarea face o trimitere atât la literatura de specialitate din Franţa şi Quebec, cât şi la jurisprundenţa şi evoluţia acesteia din cele două legislaţii. Am reţinut următoarele:
- dreptul la viaţa privată include dreptul la imagine, dreptul la intimitate, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul la confidenţialitatea comunicaţiilor şi a corespondenţei, dreptul la utilizarea numelui propriu, etc.
- dreptul la viaţă privată include dreptul la anonimat, la intimitate, la linişte. Această linişte, îmbracă multiple aspecte concret diferite: de a rămâne necunoscut; de a nu fi spionat, urmărit, solicitat, interogat, descris; de a nu auzi pronunţat numele său în public; de a nu-şi vedea divulgată biografia sau genealogia, situaţia averii sau a datoriilor proprii; de a nu fi obligat să dea seamă pentru actele din viaţa sa cotidiană, etc.
- dezvăluirea de către un post TV a adresei de domiciliu şi a numărului de telefon al unei persoanei atinge viaţa privată.
- prezenţa într-un loc public nu ar implica un consimţământ implicit pentru înregistrarea de imagini şi utilizarea acestora. Acesta ar putea însă să fie dedus din circumstanţe sau să cedeze în faţa necesităţii recunoaşterii unui drept public la informare. Fotografierea unei persoane prezente într-un loc public unde participa la o activitate sportivă nu ating viaţa privată.
- simpla prezenţă într-un loc public nu aboleşte dreptul unei persoane la anonimat, cu condiţia ca aceasta să nu fie angajată în viaţa publică, prin activităţile sale artistice, culturale, profesionale, politice, etc.
- se aduce atingere vieţii private în cazul în care o persoană îşi dă consimţământul să fie fotografiată pentru un anumit scop, dar ulterior fotografia este utilizată (şi) în alte scopuri
-  conceptul de viaţă privată ar proteja viaţa personală şi familială. Protecţia onoarei sau a reputaţiei ar apăra persoanele contra susţinerilor calomniatoare legate de toate activităţile lor private şi publice. Astfel se poate aduce atingere viaţii private a unui individ, fără însă a-i compromite şi onoarea
-  în intimitatea vieţii private, persoana reprezentată se poate opune atât realizării cât şi difuzării fotografiei. Această sferă zisă privată se extinde dincolo de cadrul vieţii strict private sau familiale. Chiar şi prezenţa în stradă, într-o piaţă sau un loc public, nu autorizează realizarea oricărei fotografii şi nici, mai ales, utilizarea ei fără consimţământul subiectului reprezentat. Fotografia unei persoane particulare, care se află prezentă ca element al ansamblului unei scene în faţa unui monument, într-o manifestaţie, cu ocazia unui incident pe un drum public, poate fi publicată în mod legitim. Individul nu constituie atunci obiectul realizării fotografiei. El apare acolo oarecum ca accesoriu, ca parte a acestei scene.
 - interesul general pentru informaţie justifică şi publicarea de fotografii ale unor persoane angajate în viaţa publică, cum sunt oamenii politici, artiştii, unele categorii de oameni de afaceri, etc., sub rezerva dreptului lor la o protecţie contra denaturării sau alterării imaginii lor sau contra unor publicaţii care ar aduce atingere unor interese patrimoniale, edificate pe o imagine sau pe un nume.
- simpla luare a unei imagini într-un loc privat, chiar fără difuzare sau publicare ulterioară, rămâne considerată ca o adevărată atingere adusă anonimatului şi intimităţii vieţii private.
- Fiecare individ are dreptul la protecţia vieţii sale private, şi imaginea sa făcând parte din aceasta, nu este deci necesar să existe o pierdere a reputaţiei sau o atingerea a onoarei pentru a se susţine recunoaşterea şi sancţionarea acestui drept.
- Culpa, aşa cum o admit aproape unanim doctrina şi jurisprudenţa din Franţa şi din Québec, constă fie în captarea imaginii în sine, fie în difuzarea acesteia, când aceste acte nu sunt autorizate de persoana însăşi sau justificate de una dintre excepţiile clasice mai ales de prezenţa în anumite cazuri într-un loc public; rolul de personaj public; satisfacerea dreptului la informare sau la istorie; prioritatea ordinii publice.
- O fotografie, lipsită de caracter scandalos sau imoral, care reprezintă doi tineri mergând unul lângă altul pe un drum public într-o atitudine de persoane corecte şi care nu revelează nici o intimitate anume, ilustrând într-o revistă serioasă un subiect de interes general şi însoţită de o legendă care nu are nimic jignitor, nu constituie mai puţin o atingere a respectului vieţii private a persoanelor interesate care au dreptul de a pretinde respectarea anonimatului lor, acest drept trebuind să prevaleze asupra exigenţei informării publicului.
- Simpla luare a fotografiei într-o stradă nu ar constitui o atingere a intimităţii vieţii private a intimatei, care nu ar mai putea atunci susţine încălcarea acestei zone de intimitate, fiindcă ea ieşise din ea. Rămâne atingerea adusă anonimatului. Actul fotografului nu ar avea nici un efect în absenţa unei difuzări sau a unei publicări. În aceste circumstanţe, pentru a se realiza, încălcarea legii presupune o formă de difuzare. Dacă aceasta are loc, atingerea survine şi comportă încălcarea drepturilor garantate de lege, dacă nu este justificată de un alt interes legitim, cum este dreptul la informare.

joi, 27 septembrie 2012

Intarata-i DRACE ca si mie imi place !

ASA NE BUCURAM NOI CAND ERAM COPII SI SPUNEAM :"INTARATA-I DRACE CA SI MIE IMI PLACE".
ASTA FECEM NOI ACUM,  NE AMUZAM  DE TAMPENIILE PE CARE LE FAC  GUVERNANTII PE PIELEA NOASTRA.
NU MAI SUPORT SA VAD ACESTE BALIGI NUMITI  MINISTRII.
De tot ce se intampla  si vedem la tv. Este cea mai crunta rusine la  manifestarea  fata de noi cei neimplicati nici prin  vot, in desfasurarea evenimentelor  din tara. Aud numai vocea revoltata si acuzatoare a celor de la PDL. Vad ca vrea sa fie judecat Zambarici, pentru subminarea economiei nationale :)))) Prostalaul asta  chiar merita avand in  vedere ca spune ca trebuie aplicata legea, in  timp  ce Romania si noi romanii ne ducem de rapa, ne afundam tot mai jos in  haznaua cu cacat.
El spune  ca vrea sa arate ca, nu este ca  primul betiv atomic al tarii.Cred ca mafiotii rad si la baie de prostia  celor care  ne guverneaza zice-se acum. Sanchi ! Zambariri si Somnorici prin  prostia lor poate chiar voita le face jocul, ca pana acum trebuiau sa ii bage pentru ce au facut, demult la parnaie.
Si noi ce castigam ? Asteapta alegerile ? Dar vazandu-l ca pe un  prostalau cine mai are incredere sa-i mai dea tara pe mana aia moale?
 Ei spun ca fac bine tarii si nu au timp sa  pedepseasca pe criminali.Dar nu intelerg ca lasandu-i in  functie, pe dusmanii nostrii,  pun  in  permanenta piedici si de aceea noi mergen ca racul.
Degeaba au primit voturile la Referendum ca si-au batut in primul ei, joc de ele. Cum am spus mai demult, mai bine cu un destept la pierdere, decat cu un prost la castig.
Repet, un  rol negativ il au si vuvuzelele  asa-zise moderatoare care  deturneaza toate discutiile serioase, dupa mintea lor aia creata pusa pe bigudiuri.
Nu se pune suficient punctul pe I, sunt intrerupti invitatii cand e mai interesant si asa ca totul ramane langa-balanga.
Am ridicat acum cota , sunt sigura ca 80 % din  esecul  asazisei guvernari, se datoreaza si acestor mitraliere vorbitoare care turuie fara nici o noima si nu fac altceva decat sa arate cat le duce capul, minimalizand problemele grave ale tarii si ale noastre. Exemplul este, reducand discutia la pensia lui bunica.
Dar pe mine nu ma intereseaza cat le duce capul pe ele, ca nu pe ele le alegem. Ma intereseaza invitatii care vad ca vor sa ne transmita ceva dar, nu se intelege nimic din cauza bruiajului continuu.
Eu fac apel  invitatilor sa  ridice tonul si sa nu se opreasca pana nu ne spun si noua, ce au de spus si care ne este de ajutor. Totul trebuie spus in propozitii scurte si concis nu labaraia care se vede, incat nu mai intelege nimeni nimic. Vad ca s-a cam trezit si Zambarici si nu a stat, la  CSAT sa voteze iar prostiile altora din  tara si din afara tarii. Poate, poate.....
 Sa auzim  numai de bine.




marți, 25 septembrie 2012

Proteste violente la Madrid



Proteste violente la Madrid. MII DE MANIFESTANŢI au scandat împotriva guvernului VIDEO

Un protest amplu a avut loc marţi după-amiază pe străzile din jurul clădirii legislativului spaniol. În faţa clădirii, mii de manifestanţi care au cerut demisia actualului guvern conservator de la Madrid.

 Protestatarii adunaţi în faţa Parlamentului spaniol s-au bătut cu forţele de ordine. Incidentele violente dintre poliție şi protestatari au avut loc în Plaza Neptuno, zona cea mai apropiată de Parlament.
Poliția a intervenit în forţă și a efectuat mai multe arestări în momentul în care un grup mic a rupt unul dintre gardurile care separă Plaza de Carrera de San Jerónimo, informează El Pais.
Cel puţin 15 persoane au fost reţinute, iar alte 9 rănite.
De la primele ore ale dimineţii, sute de agenţi ai forţelor de ordine au blocat accesul către Congresul Deputaţilor şi au efectuat identificări ale persoanelor care doreau să treacă prin zonă.
Plaza Neptuno, în imediata apropiere a legislativului, s-a umplut apoi de manifestanţi în orele după-amiezii, convocaţi pentru a protesta împotriva actualei guvernări şi a măsurilor de austeritate pe durata şedinţei de plen a parlamentului, potrivit Agerpres. Aceştia solicitau şi începutul unui nou proces de formare a legislativului, transmite postul de ştiri Canal 24 Horas.
Cel puţin trei marşuri de protest faţă de măsurile de austeritate au avut loc simultan în după-amiaza zilei de marţi în capitala spaniolă, convocate fiind sub sloganul "Încercuieşte Congresul".
Protestatarii au pornit din trei locuri centrale ale Madridului şi doreau să se apropie de clădirea legislativului spaniol pentru a o încercui pe durata şedinţei în plen. Poliţia a înconjurat însă clădirea legislativului spaniol cu garduri de metal şi sute de agenţi ai forţelor de ordine, care au organizat filtre de securitate desfăşurate pe un perimetru de 500 de metri în jurul Congresului Deputaţilor.


Marile puteri

Marile puteri ale Europei cer: un preşedinte, o viză, o armată

Posted in Statele Unite ale Europei by saccsiv on septembrie 19, 2012
Preiau articolul VIITORUL UE. Marile puteri cer: un preşedinte, o viză, o armată
Miniştrii de externe din 11 state membre ale Uniunii Europene au propus o serie de reforme: un preşedinte ales prin vot direct, un Minister de Externe, o viză de intrare unică în spaţiul comunitar şi formarea unei armate unice.
Potrivit site-ului publicserviceeurope.com, proiectul reformei UE, care propune o centralizare profundă a puterii, a fost publicat în documentul adoptat la şedinţa Grupului privind viitorul Uniunii Europene (Future of Europe group), care a avut loc luni, la Varşovia.
La întâlnire au participat miniştrii de externe din cele mai puternice state din Uniunea Europeană, cu excepţia Marii Britanii: Austria, Belgia, Germania, Danemarca, Spania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia şi Franţa.
Miniştrii susţin că pentru ca Europa să fie un lider global, Uniunea trebuie să aibă o structură puternică şi un preşedinte, care să fie ales în mod direct şi care să desemneze personal membrii unui prezumtiv “guvern european”. Discuţiile vin la scurt timp după declaraţiile lui Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, care susţinea că Europa trebuie să evolueze către o “federaţie de state-naţiune”.
La Varşovia s-a discutat şi comasarea funcţiei preşedintelui Comisiei Europene cu cea a preşedintelui Consiliului European, dar şi crearea unui departament unic de poliţie şi a unei camere speciale a deputaţilor din zona euro, care să se ocupe de măsurile referitoare la măsura unică.
În privinţa unei armate unice, cei 11 reprezentanţi nu au ajuns deocamdată la o înţelegere. “Scopul este de a crea o politică unică europeană de apărare, care să includă eforturile comune în domeniul apărării, inclusiv prin crearea unei pieţe unice de armament. Pentru unele ţări membre ale grupului, acest lucru va însemna în timp crearea unei armate europene unice”, se afirmă în declaraţia finală a discuţiilor de la Varşovia.//

De ce grecii ?

De ce grecii, cand isi cer drepturile, sunt cu episcopii si preotii in frunte?

Posted in Biserica Ortodoxă din Grecia, Grecia by saccsiv on septembrie 21, 2012
Raspunsurile le-am primit pe mail de la sora.
Pentru ca:
1. Atunci cand episcopul se afla in mijlocul unei multimi, Insusi Hristos este prezent.
2. Grecia este o tara binecuvantata de Dumnezeu prin “Gradina Macii Domnului”- Sf Munte Athos, un loc unde zeci de sfinti se roaga pentru tara lor si pentru intreaga omenire. Gheron Iosif spunea (in cartea Pustnicii nevazuti ai Athosului) ca “atunci cand nu vor mai fi acei pustnici, care tin lumea cu rugaciunea lor, va veni bezna peste tot pamantul”.
3. Parlamentul Grec se afla pe terenul aflat in proprietatea Bisericii Elene.
4. Biserica Greciei detine 51% din Banca Nationala a Greciei.
5. “Democratia” este un cuvant grecesc, si semnifica “conducerea este a poporului”. Ceea ce in Romania, inca mai e cale lunga pana acolo: atata vreme cat te aleg in 2008- 5 milioane de oameni, iar in 2012 te resping 7 milioane, iar tu te tii cu dintii de un scaun, asa ceva este o bataie de joc, o umilire la adresa poporului “care conduce”.
6. Grecii au credinta, demnitate, curaj, bun simt, iau atitudine impotriva legilor anti-crestine si ne-democratice, ceea ce in Romania nu se intampla, sau daca se intampla cei care iau atitudine sunt intimidati, judecati, supusi linsajului mediatic, ironizati.
7. Grecii nu se tem sa aiba “nelinistea cea buna” (Ava Paisie Aghioritul) prin care somnul ratiunii, (care naste monstri), nepasarea, nesimtirea, uitarea, inselarea, lasitatea si egoismul iau sfarsit.
Sa dea Prea Bunul Dumnezeu sa avem si noi ceea ce ne lipseste pentru mantuire si pentru binele aproapelui si al tuturor!

Al 3-lea razboi mondial ?

Un atac impotriva Iranului ar duce clar la al III-lea razboi mondial

Posted in al treilea razboi mondial by saccsiv on septembrie 25, 2012
Preiau articolul Simulare de război: un atac împotriva Iranului ar duce la un conflict total
Un atac militar asupra instalaţiilor nucleare iraniene pare să fie doar o chestiune de timp. De ambele părţi, în Israel şi Iran, retorica este tot mai belicoasă, autorităţile de la Ierusalim şi Teheran pregătind opinia publică pentru o eventuală confruntare. Peste ocean, pentru a doua oară în jumătate de an, experţii americani simulează un război cu Iranul. Rezultatele atrag din nou atenția asupra unui conflict total.
Simularea făcută de Centrul Saban din cadrul Brookings Institution, un institut american de reflecţie, a avut drept strategi de război foşti oficiali de rang înalt de la Washington şi experţi iranieni naturalizaţi în SUA, aceştia din urmă jucând rolul liderilor de la Teheran.
Scenariul de război a fost plasat temporal în iulie 2013 şi a avut drept premise realegerea lui Barack Obama ca preşedinte al SUA pe 6 noiembrie, o serie continuă de asasinate cărora le cad victime experţii nucleari iranieni, noi blocajul din negocierile din dosarul iranian şi lipsa unei reacţii armate a statului evreu.
 Mesaje neînțelese
Scenariul a avut drept punct de pornire un atac terorist comandat de regimul de la Teheran, comis asupra unui hotel din insula caraibiană Aruba şi în care mor 137 de turişti, majoritatea americani. Numărul victimelor este mult mai mare decât iranienii anticipaseră.
În replică, armata americană bombardează bazele militare iraniene din estul ţării, şi lansează un atac cibernetic asupra a 40 de centre nucleare ale Republicii Islamice. Strategii americani au susţinut la încheierea simulării că aceste prime măsuri au fost ceea ce ai numit moderate.
Americanii au întrecut măsura, gândesc experţii militari iranieni. Regimul de la Teheran reacţionează însă prudent de teamă că americanii le-ar putea ataca uzinele nucleare, hărţuindu-le doar navele militare şi minând un sector maritim limitat din din Golful Persic.
Iranul face astfel o greşeală uriaşă: ezită să atace Flota a 5-a americană staţionată în Bahrain. Teheranul îşi distruge jumătate din stocul de uraniu îmbogăţit, semnalând Washingtonului că este dispus să egocieze. Americanii nu sesizează însă mesajul.
În schimb, Washingtonul se teme că Iranul ar putea bloca Strâmtoarea Ormuz şi decide să îl lovească în punctul sensibil: centralele nucleare, în paralel cu distrugerea tuturor sistemelor de apărare amplasate de-a lungul coastei.
Niciun învingător în plan virtual
Deşi simularea nu s-a încheiat cu un rezultat concludent, experţii din ambele tabere care au participat la simulare au avertizat că o bună parte din ordinele de atac pe care le-au dat în timpul conflictului regizat s-au bazat în mod eronat pe intepretarea greşită a mişcărilor făcute de inamic.
Mai exact, fiecare tabără a crezut că a avut reacţii limitate, dar deciziile lor erau intepretate de duşmani ca fiind exagerate şi inacceptabile ceea ce antrena o replică şi mai dură.
Atacurile s-au dovedit în final mult mai sângeroase decât se aşteptau strategii. Semnalele emise nu au fost înţelese, încercările de a deschide canale de comunicare au fost ingorate iar dorinţa de a părea cât mai dur în ochii celeilalte tabere a dus la acţiuni şi rezultate pe care niciunul din combatanţi nu şi le-a dorit.
Scenarii îngrijorătoare
Aceasta este cea de-a doua simulare de război făcută de americani anul acesta. O simulare făcută de armata americană la începutul lunii martie, prin care Pentagonul a încercat să aprecieze efectele unui atac lansat de Israel asupra Iranului, i-a pus pe gânduri atunci pe strategii militari de la Washington.
Un raid aerian israelian ar declanşa un război regional în care ar fi atrase, cel mai probabil, şi Statele Unite şi care se va solda cu pierderi semnificative în rândul trupelor americane staţionate în Golful Persic, potrivit concluziilor simulării desfăşurate de-a lungul a două săptămâni.
Într-un editorial publicat în ziarul american Washington Post, Anat Berko, expertă antiterorism și fost locotenent-colonel în armata israeliană, își imaginează, la rândul său, efectele unui raid israelian asupra instalațiilor nucleare. În final, Israelul va reuși să împiedice programul nuclear iranian, dar regimul islamic de la Teheran va ieși din această luptă mult mai călit și mai dornic de răzbunare.
Iranul nu va mai recurge de data aceasta la acoliții șiiți din gruparea Hezbollah sau la grupările islamiste palestiniene, ci va ataca singur, pe lângă statul evreu, și monarhiile sunite și interesele occidentale din Golful Persic, într-un război total, conchide Berko în scenariul său.

Partos Carol (reluare)

Partos Carol(1938-2006?) campion national de sah.

vineri, 13 noiembrie 2009


Partos Carol(1938-2oo6?)campion national la sah.(reluare din 11 aug.2oo9)

M-a impresionat faptul ca sint persoane care isi mai aduc aminte, de campionul nostru national la sah Domnul ing. Partos Carol. Am crezut ca a fost uitat si eu am trecut in revista persoanele pe care, le-am cunoscut mai in deaproape si am lucrat cu ele. Prima mea zi de angajare a fost in acte 1 iulie 1966, dar m-am prezentat la serviciu a doua zi 2 iulie(2 iulie 15o4 a fost ziua mortii lui Stefan Cel Mare). Asta deoarece, pe 1 iulie am facut formele de angajare. La birou se stia ca v-a veni, noua angajata cu numele de Odorica, un nume necunoscut pina atunci pentru dinsii, un nume nou. Asa ca inmediat, dupa instalarea mea la birou s-a deschis usa larg si in pragul ei a aparut un om masiv, vesel cu o bonomie pe fata, cu ochii vioi verzi si m-a intimpinat cu Odorrica, rr-it de parca m-ar fi cunoscut de o viata. Asa era el, deschis si vesel. Mi-a urat, " Bun venit" in colectiv si mi-a sarutat mina pedant, stringindu-mi-o usor. Avea o mina grasuta, ca un puf si calda. De atunci, nu l-am vazut decit vesel si jovial. Apoi am aflat ca este campionul nostru national la sah. Nu mi-a povestit niciodata despre munca lui la Clubul Petrolul, in rest mi-a povestit orice altceva. Ceva ce v-am povestit in mai multe articole. Nu a facut niciodata aluzii neconventionale, m-a tratat cu restect si nu mi-a vorbit niciodata de vreo dragoste ascunsa. Era un om cu caracter, era insurat, tinea la sotie, asistenta medicala (o persoana insignifianta, mica, blonda, slabuta), dar ce pacat ca nu avea si ea aceleasi sentimente.Nu aveau copii. Mai tirziu cind s-a organizat Serv. Securitatea Muncii,(in raf.)primavara si vara lui 1968, am lucrat in continuare cu el in birou. Era tot vesel si jovial, dar mai arunca din cind in cind, borcanul cu mincare pe geam suparat ca, nevasta nu stie si nu vrea sa invete sa gateasca. Dar viata a facut sa lucrez la organizarea si angajarea personalului pentru Xileni, unde a fost numit Sef Sectie, pe 5 instalatii, cu conditia sa se lase de sah. Conducea un colectiv de 5 ingineri printre care si ing. Paul Manescu, fiul lui Manea Manescu. Comparativ cu Partos Carol, un caracter frumos, am scris mai multe articole Paul Manescu, un caracter urit. Paul Manescu linga care aveam biroul era, incapabil, tatal lui fusese numit tocmai intr-o functie importanta in stat. Toti se calcau pe picioare sa-l felicite(dar in spate rideau ca este un prost). Ce a mai tras Combinatul cu el, noroc ca a murit stupid, caci era deja numit de taica-su ing. sef, dar Manea Manescu voia sa fie Director General. Ce s-ar fi facut daca pina la urma reusea? Conducerea de atunci a Combinatului, a fentat cit a putut aceasta numire, dar Dumnezeu s-a indurat de ei si l-a luat inainte, caci tot il impunea pina la urma, Manea Manescu prin Ceausescu. Dar revenind la oile noastre, Paul Manescu caracter urit si Partos Carol caracter frumos. Cit am fost la Xileni nov.si dec.1968( pe 24 dec. a murit tata si nu am mai mers acolo, am ramas la birourile centrale), nu l-am mai vazut zimbind pe Partos Carol Era nervos, agitat umbla tot timpul pe santier in suba si cisme de cauciuc pline de noroi. Toti eram nervosi si suparati, nici eu nu am indraznit sa iau citeva zile libere, sa stau cu tata care era pe moarte. Ce s-a mai intimplat in continuare stiti, ca v-am plictisit deja. Partos Carol, a renuntat la funtia de Sef de sectie, a reluat munca de Campion la sah si ultima oara l-am vazut la cules de porumb, suparat pe regim, iar cu prima iesire in afara in Elvetia, la campionatul European de sah, unde locuia si tatal sau a ramas acolo. Am auzit ca a murit, Dumnezeu sa-i ierte, a fost un mare campion si un mare caracter. Multumesc celor care si-au adus aminte de el. Eu nu-l voi uita niciodata si ma bucur ca rindurile mele, au im prosparat memoria multora, care l-au pretuit. 

luni, 24 septembrie 2012

Legionari asasinati

Legionarii asasinati in noaptea de 21-22 septembrie 1939 comemorati la Predeal

autor: FrontPress 24.09.2012
Partidul Totul pentru Ţară, Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu şi Asociaţia Legiunea Arhanghelul Mihail au comemorat sâmbătă 22 septembrie 2012 împlinirea a 73 de ani de când unul din cele mai sinistre personaje din istoria noastră, hotărăşte să dezlănţuiască urgia nebunească asupra legionarilor.
Trebuie să intre în conştiinţa tuturor românilor că înainte de calvarul legionarilor din perioada comunistă, aceştia au fost prigoniţi de toate regimurile anterioare şi mai cu prisosinţă de cele două regimuri totalitare: carlist şi antonescian.
Astăzi se primesc daune morale din partea statului, şi acestea acordate în mod discreţionar, pentru cei care au suferit în temniţele comuniste. Dar cine se va gândi oare vreodată la miile de martiri care şi-au dat viaţa pentru neam înainte de a intra în ghiarele comuniştilor? Căci schingiuirea şi omorârea lor a fost opera majorităţii guvernelor şi oamenilor politici români, corupţi, orbi, nedemni şi incompetenţi. Deşi erau români, aceştia erau străini de neam. Ei au vărsat sângele nevinovat al tineretului unei întregi generaţii fără să fi fost cercetaţi, judecaţi şi pedepsiţi pentru faptele lor.
În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939, 252 dintre cei mai buni fii ai acestui neam, mergeau bucuroşi la moarte pentru Hristos, cântând în gând şi vibrând în inimile lor “Cu noi este Dumnezeu. Înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu. Doamne al puterilor fii cu noi, căci pe altul afară de Tine ajutor în necazuri nu avem. Doamne al Puterilor mântuieşte-ne pe noi.”
Eroii martiri care au căzut în această noapte reprezintă previziunea Căpitanului atunci când zicea: “Căci noi vom fi puţini , urmăriţi de batalioane şi de regimente româneşti. Atunci vom primi moartea. Sângele nostru, al tuturor va curge. Acest moment va fi cel mai mare discurs al nostru adresat neamului românesc şi cel din urmă. ” “Legionarul iubeşte moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României Legionare”
Aceştia au fost legionarii: au stat gata de jertfă, gata de moarte cu toţii.
În această noapte au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi. În faţa atâtor trupuri ciuruite şi mutilate, care zăceau în şanţ în băltoace mari de sânge, profesorii şi angajaţii anume ai oficialităţilor erau puşi să le ţină discursuri din care să rezulte că aceşti oameni erau nişte răufăcători care şi-au trădat ţara. Pe stâlpii puşi anume erau prinse afişe mari pe care scria: “Aşa vor fi pedepsiţi toţi trădătorii de neam”
În calendarul “Cuvântul” din 1941 scria:
“Noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 sfinţeşte cu sângele ei una din cele mai mari jertfe eroice din istoria românilor. Pentru credinţa lor în opera Căpitanului şi în destinul mântuitor al generaţiei lor, au fost asasinaţi săvârşindu-se astfel o crimă împotriva întregului neam românesc. Legionarii cei mai destoinici, din toate unghiurile ţării, din sate şi din oraşe, au adus cu seva morţii lor întemeierea României Legionare. Spiritul lor trebuie să trăiască în făpturile noastre. Sângele lor şi durerea să o simţim necontenit. Numai astfel le vom da mărirea care li se cuvine. Căci ei sunt prezenţi în viaţa de astăzi şi de-a pururi a României Legionare.” De Sorin Pura – Buciumul
H

APOCALIPSA

Discutiile despre APOCALIPSA ar putea fi INTERZISE in Rusia

autor: FrontPress 24.09.2012
Un deputat rus a solicitat guvernatorului oraşului Sankt Petersburg să accepte propunerea legislativă de a interzice orice discuţii despre sfârşitul lumii, atât în spaţiile publice, cât şi în mass media locală.
Justificarea pe care a dat-o parlamentarul este preocuparea tot mai crescută în Rusia faţă de sfârşitul lumii, pe care mass media o exploatează doar pentru a obţine audienţe mari. Interesul crescut faţă de escatologie este determinat de apropierea datei de 21 decembrie, dată la care se crede că este sfârşitul lumii, potrivit unui calendar mayaş.
Opinia deputatului a fost contrazisă de un alt deputat rus, din Partidul Comunist, care a declarat că Apocalipsa a trecut şi evenimentul care a declanşat-o a fost desfiinţarea Uniunii Sovietice. Totodată, deputatul pretinde că are cunoştinţă de rapoarte ştiinţifice care atestă că pământul va mai exista cel puţin câteva miliarde de ani, informează site-ul Russia Today.
Însă el a evitat să dea un răspuns atunci când i s-a cerut să prezinte o dovadă în sprijinul celor afirmate.
Un sondaj de opinie realizat recent în Rusia a dezvăluit că teama de sfârşitul lumii îi determină pe ruşi să devină dependenţi de alcool şi droguri, dar şi mai predispuşi să se sinucidă. De pe Semnele Timpului
«

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Noua tactica

Documente: NOUA TACTICĂ LEGIONARĂ din Martie 1938

Posted in Mişcarea Legionară 
Politica este de 10 ori mai primejdioasă, de 100 ori mai dificilă şi de 1000 ori mai exigentă decît războiul. Aşa cum s-a ajuns la o specializare în arta şi ştiinţa războiului, tot astfel există o specializare în arta şi ştiinţa politicii.
Mă refer la Politică şi nu la politicieni.
În politică la fel ca în război, mijloacele şi metodele au rezultate certe numai la prima lor întrebuinţare. Adică numai atunci cînd şi numai atît cît constituiesc surpriză pentru adversari.
La a doua întrebuinţare, oricine cîştigă mai multă abilitate şi ajunge la mai multă siguranţă. Dar adversarul şi nu mai puţin concurenţii învaţă mai repede decît te perfecţionezi tu în respectivele mijloace şi metode întrebuinţate, în felul acesta se pierde factorul surpriză şi la viitoarea întîlnire adversarul opune contra-arme egale cu armele noastre.
Ce învăţăminte sînt de tras?
Primul învăţămînt este să nu ne bazăm numai pe voinţa, vitejia şi sacrificiul. Este indispensabilă gîndirea care să raţioneze asupra celor existînd şi care să imagineze cele trebuind veni. Raţionarea logică şi imaginaţia creatoare sînt in politică completarea sentimentului care te-a făcut să porneşti şi voinţii prin care reuşeşti să ajungi?
Al doilea învăţămînt este să venim neîncetat cu noi mijloace, cu noi metode şi cu noi forme, astfel ca să ţinem pe adversari neîncetat în stare de surpriză şi deci neîncetat în stare de inferioritate. Pentru aceasta trebuie neîncetat să ne stoarcem creierii, să ne întrebăm inteligenţa şi să solicităm imaginaţia ca să ne dăruiască neîncetat lucruri noi şi neaşteptate.
Al treilea învăţămînt este să nu renunţăm la libertatea de acţiune şi să nu pierdem din mînă iniţiativa.. Păstrînd libertatea de acţiune: reuşim să mobilizăm resursele şi să stăpînim forţele şi încă mai important reuşim să ne mişcăm după necesităţi şi să manevrăm după plan. Păstrînd iniţiativa de partea noastră: reuşim să organizăm şi să administrăm surpriza şi tot atît de important reuşim să găsim noi sau să decidem noi condiţiile confruntării cu adversarul şi întrecerii cu con­curenţii.
În această lună Martie a anului 1938, Mişcarea Legionară a ajuns la o etapă cînd trebuie să schimbe mijloacele şi metodele. Altfel pierdem iniţiativa pe care am avut-o şi am exercitat-o fără întrerupere din 1927 încoace. Altfel nu vom mai putea construi surpriza şi ţine adversarii din surpriză în surpriză neîncetat în urma noastră şi deci sub noi.
Cum să facem?
Iată ce facem şi ce trebuie să facem acum. Să gîndim şi să imaginăm. Momentul actual este al înţelepciunii mai mult decît al vitejiei. În momentul de faţă primează virtuţile de prevedere, prudenţă, răbdare şi rezistenţă. Reluarea luptelor este problemă în viitor: Nu ştiu cînd, dar sigur şi inevitabil cîndva. La reluarea luptelor vom reuşi condiţionat la milimetru şi la secundă de cît reuşim acum pe poziţia de repliere şi aşteptare.
Noi vîrfurile conducătoare şi reprezentative vom merge pe drumul lagărelor şi închisorilor. Vom fi micul număr de făclii mereu aprinse care vom face Mişcarea Legionară să continuie ţinînd pe suferinţa şi jertfele noastre atenţia întregii naţiuni şi atenţia prietenilor noştrii.
Pentru cuiburile legionare, pentru cadrele fără grade şi fără funcţiuni şi pentru toţi prietenii şi toţi simpatizanţii Mişcării le indic, îi rog, îi consiliez şi la nevoie le ordon drumul ascunderii în anonimat şi poziţia de aşteptare a chemării.
Acum în Martie 1938 ne despărţim în două grupuri[cei din închisori şi cei în libertate, n.n.] fiecare pe cîte un drum.. Mişcarea Legionară nu dispare pentru că continuă comunitatea de simţire şi voinţă. Grupul nostru al vîrfurilor conducătoare şi reprezentative: intrăm în lagăre şi închisori păstrînd dragostea faţă de voi şi încrederea în voi. Grupul vostru al cuiburilor legionare, al cadrelor fără grade şi fără funcţiuni şi al prietenilor şi simpatizanţilor: ne veţi aştepta să ieşim din lagăre şi închisori şi pînă atunci să fiţi cu gîndul la noi pentru ca să fiţi cu fapta pentru noi.
Nu scriu pe hîrtie aceste decizii.
Ele vor fi transmise verbal din legionar în legionar şi din Bucureşti în toată Ţara. Cine iubeşte Legiunea, cine are încredere în mine şi cine este devotat României: se va conforma pentru că va înţelege şi va înţelege pentru că are instinct.
Corneliu Z. CODREANU (1899—1938)

joi, 20 septembrie 2012

Bancuri......


Doi ţigani revin acasă cu un sac plin de bancnote după ce au jefuit o
bancă.
Luca, hai să numărăm banii!
Las-o baltă, Flăcărică, oricum aflăm suma de la ştiri...



Finala Campionatului European de fotbal. Toate locurile sint ocupate, in
afara de unul. Apare un tip si-l intreaba pe cel care statea linga:
- E liber?
- Da, raspunde tipul.
- Nu pot sa cred... cit de nebun trebuie sa fii ca sa ai un asemenea loc si sa
nu vii la meci?!
.. - Adevarul e ca si locul asta e al meu, spune cel de alaturi. Trebuia sa
vin cu sotia mea, am fost la toate campionatele incepind din 1982, de cind
sintem casatoriti. Din pacate, ea a murit.
- Si nu ati gasit pe nimeni sa va insoteasca, un prieten, un vecin?
- Nu, sint toti la inmormintare. ..



- Tata, tu te-ai insurat la biserica ori la starea civila?
- La betie, dragul meu, la betie.



Undeva la tara ... Bate cineva in geam noaptea pe la ora trei si intreaba:
- Hei, n-ai vazut o turma de boi?
- De ce? Ai ramas in urma?

Cică Adrian Năstase intră într-o bancă înarmat:
"Mâinile sus, că dacă nu, mă împuşc!"



De unde vine denumirea de Yeti pentru Omul zapezilor ?
Din Moldova ! O fetita de moldovean l-a vazut prima data si i-a zis lu' maica-sa
- Ieti , mama!



Un tip se duce la o vrăjitoare vestită pentru
puterea sa de a dezlega blesteme. Când îl vede aşa amărât, vrăjitoarea îi
spune:
Ei, acum, ca să te pot dezlega de blestem, trebuie să-mi spui exact cuvintele
care te-au legat.
"Vă declar soţ şi soţie.



Sotia catre sot:
-Ce cuplu frumos sunt noii nostri vecini! El o iubeste, ii aduce flori, ii
spune lucruri frumoase. Tu de ce nu faci asa?
-Draga, nici macar n-o cunosc!



Vând BMW, în stare excepţională, an de fabricaţie 2010. L-aş păstra pentru mine, dar
soţia a luat astăzi carnetul după a şaptea încercare!



Ion
vede pe Gheo ducând un cal de căpăstru.

- Mă Gheo, da' unde duci calu' ?

- La veterinar.

- Au ce are, mă ? Nu mâncă ?

- Ba mâncă.

- Dară nu-i şchiop ?

- Nu-i şchiop.

- O fi beteag ?

- Ba nu-i beteag.

- Apăi atunci de ce-l duci la veterinar ?

- Apăi dacă-i al lui...



Intr-o biserica un betivan stand intr un colt al bisericii, observa in

departare o silueta intr o rochie lunga...

Se apropie incet si intreaba soptind :

- Madamme, dansati ?

- Nu ! raspunse...

La care betivul :

- Si de ce nu ?

- Din 3 motive :

1. Suntem intr o biserica.

2. Nu stiu sa dansez pe Sfanta Evanghelie.

3. Madamme e ma-ta... eu sunt popa !



1. Un tip întreaba o domnisoara:

- Domnisoara, sunteti amatoare de placeri sexuale?

- Amatoare-i ma-ta, eu sunt profesionista!


2.  Ce pacat ca, în sfârsit, plecati!

3. - As mai vrea sa plec la
Vancouver !
- Ai mai fost?
- Nu, dar am mai vrut!



4. Se aude soneria. Proprietarul deschide usa , în
prag - oaspeti:

- Ar fi fost OK sa ma anuntati - le spune ofensat.

- Da, dar am dorit sa va gasim acasa ...
5. Într-un autobuz aglomerat cineva a împins accidental o domnisoara pe
genunchii unui preot.
- Oh-ho-ho! - exclama ea, privind placut spre preot.
- Niciun oho-ho, fiica mea, este cheia de la poarta bisericii




miercuri, 19 septembrie 2012

Poarta-n ochi seninul de Serghei Esenin(1895-1925)

Serghei Esenin – Poarta-n ochi seninul
Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.
M-a-ntrebat: “Afară viscolu-i buimac?
Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?”
Am răspuns iubitei: “Azi, prin vînt şi ger,
Cineva flori albe leapădă din cer.
Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,
Eu şi fără tine sunt de viscol plin”
(trad. George Lesnea)

Agente MOSSAD

Agente MOSSAD scoase in fata pentru a spala imaginea serviciilor secrete israeliene

autor: FrontPress 19.09.2012
Cinci agenţi ai serviciului secret israelian Mossad au primit permisiunea de a acorda interviuri în care vorbesc despre viaţa lor în faimoasa organizaţie, scrie The Independent.
Unul dintre subiectele discutate în cadrul interviurilor acordate revistei Lady Globes este prezenţa femeilor în cadrul Mossad. Rolul femeilor în serviciul secret israelian a ieşit în evidenţă în 1986, când o agentă cunoscută sub numele de “Cindy” l-a ademenit pe Mordechai Vanunu de la Londra în Italia, unde a fost drogat, ridicat şi transportat în Israel.
Vanunu, omul care a dezvăluit detalii despre programul nuclear israelian, a ajuns astfel în închisoare, unde a petrecut 18 ani.
Care este avantajul femeilor Mossad? “Un bărbat care vrea să pătrundă într-o zonă restricţionată are şanse mai reduse de a reuşi. O femeie zâmbitoare are şanse mai mari de succes”, spune Yael, o agentă Mossad, pentru lady Globes.
“Ne folosim feminitatea deoarece orice mijloc este valid. Dar chiar dacă am ajunge să credem că am putea ajuta Israelul culcându-ne cu şeful cabinetului lui Ahmadinejad (Mahmoud, preşedintele Iranului, n.r.), nimeni din Mossad nu ar permite aşa ceva. Agentele nu sunt folosite în scopuri sexuale. Flirtăm, dar tragem linie înainte de relaţiile sexuale”, asigură Efrat, o altă agentă.
Şeful Mossad, Tamir Pardo, spune că există un număr egal de femei şi bărbaţi în rândul agenţilor Mossad care lucrează pe teren. “Femeile au un avantaj distinct în războiul secret deoarece au mai multe abilităţi”, spune Pardo, care subliniază că femeile interpretează mai bine rolurile necesare şi reuşesc, spre deosebire de bărbaţi, să îşi depăşească orgoliul pentru a atinge scopurile.
“Femeile se pricep să descifreze situaţiile cu care se confruntă. Contrar stereotipurilor, abilităţile femeilor sunt superioare în ceea ce priveşte înţelegerea teritoriului sau orientarea spaţială”, mai spune şeful Mossad.
“Cât despre teamă – tuturor ne este teamă. Teama nu ţine de gen”, concluzionează Pardo. De pe Realitatea

luni, 17 septembrie 2012

Feodor Dostoievski (1821-1881)

Feodor Dostoievski
Dostoevsky 1872.jpg
Portret de Vasili Perov, 1872

Feodor Dostoievski, a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși, ale cărui opere au avut un efect profund și de durată asupra ficțiunii din secolul al XX-lea. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conștiință extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane și analiza politicii sociale și spirituale a societății din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice și el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părintele existențialismului, în special în Însemnări din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existențialism scrisă vreodată”.
Este unul dintre cei mai importanți autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară și filosofică la criza socială și spirituală a vremii sale, zugrăvind ciocniri polifonice între personaje originale și paradoxale, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei sociale și umane, marcate de un profund psihologism și tragism.
Cărțile sale sunt traduse și comentate în întreaga lume, după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.[2]


Biografie


Spitalul Mariinsky, locul de naştere al scriitorului
Feodor a fost cel de-al doilea copil dintre cei șapte ai lui Mihail si Mariei Dostoievski. Imediat după ce mama sa a murit de tuberculoză în 1837, el și fratele său Mihail au fost trimiși la Academia Tehnică Militară din Sankt Petersburg. Tatăl lor, un chirurg militar în retragere, care a lucrat la Spitalul pentru săraci Mariinsky (Sfânta Maria) din Moscova, a murit în 1839. Deși nu este sigur, se pare că ar fi fost ucis de un servitor care i-a turnat vodcă pe gât până la sufocarea sa. Alte surse susțin că acesta a fost de fapt omorât de către proprii lui iobagi înfuriați[3]. Indiferent de ce s-a întâmplat cu adevărat, Sigmund Freud s-a ocupat de acest episod în articolul său Dostoievski și paricidul (1928).
Dostoievski debutează în 1846 cu nuvela Oameni sărmani, asta după ce-și exersase un timp mâna cu traduceri din Balzac. Cel mai mare critic al vremii, Belinski, se declară uluit de creație și îi prevăde deja un viitor de mare scriitor. Deși inițial aflat în grațiile lumii literare care l-a făcut rapid o celebritate, marea lui timiditate și vanitate îl vor îndeparta de cercul literaților din jurul lui Belinski; dintotdeauna predispus la boala nervoasă, scriitorul va suferi de depresie.[4]
Dostoievski a fost arestat și închis în 1849 pentru activități antistatale împotriva țarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie din aceluiași an, a fost condamnat la moarte pentru legăturile cu un grup de intelectuali liberali, din Cercul Petrașevski.
În plan biografic, momentul crucial al vieții lui Dostoievski l-a reprezentat anul 1849, când a fost arestat și condamnat la moarte pentru participarea la întrunirile unui cerc de tineri fourieriști (condus de Mihail Petrașevski), în cadrul cărora se purtau discuții subversive. Împreună cu ceilalti deținuți, a fost transportat în piața unde aveau loc execuțiile și trecut prin toată procedura de anunțare a condamnării la moarte prin împușcare, oferirea ultimelor sacramente de către un preot inclusiv. Doar în ultimul moment posibil, puștile călăilor sunt coborâte și un trimis le anunță condamnaților vestea că țarul le-a comutat pedeapsa în 4 ani de munca silnică plus serviciu militar pe viață. Gary Saul Morson relatează (în Enciclopedia Britannica) că în urma acestui tratament inuman, din cei 3 condamnați care au trecut prin supliciul execuției simulate, “unul a înnebunit pe loc în mod permanent, iar celălalt a scris Crimă și Pedeapsă”[5]. După patru ani în katorga, urmați de alți cinci de serviciu militar obligatoriu, revine la Petersburg și își reia activitatea literară. Până în momentul arestului fusese plasat de critică în umbra lui Gogol.
Incidenta crizelor de epilepsie, la care era predispus, a crescut in aceasta perioadă. La eliberarea din închisoare în 1854, i s-a oferit șansa să devină soldat pentru restul pedepsei, în Regimentul siberian. Dostoievski și-a petrecut cinci ani din viață aici, întâi a fost caporal, apoi a devenit locotenent la al șaptelea batalion din acest regiment, staționat lângă fortul Semipalatinsk din Kazahstan.
A fost o experiență care i-a schimbat și părerile ideologice, astfel Dostoevski a abandonat ideile liberale și a devenit conservator și extrem de religios. S-a împrietenit cu un alt conservator, Constantin Pobedonosțev. A avut o legătură și mai apoi s-a căsătorit cu Maria Dmitrievna Isaeva, văduva tuberculosă a unui cunoscut din Siberia; aceasta va asista din chiar luna lor de miere la una din crizele de epilepsie ale scriitorului.
În 1860, s-a întors la St. Petersburg, unde a scos o serie de gazete literare alături de fratele sau mai mare, Mihail, dar fără mare succes. In 1864 soția sa moare, eveniment care îl va afecta puternic, iar la scurt timp își pierde și fratele, care îi era foarte drag. Cum financiar, Dostoievski nu avea economii și cu toate străduințele sale nu întrevedea vreo sursă de venit, scriitorul cade într-o depresie accentuată și începe să joace jocuri de noroc de pe urma cărora acumulează datorii uriașe.

Mormântul lui Dostoievski
A suferit de patima jocului și de pe urma efectelor acesteia. Se pare ca romanul Crimă și pedeapsă cel mai cunoscut roman al scriitorului, a fost grabnic finalizat pentru a-l da spre publicare, fapt ce i-ar fi adus un avans în bani de la editură. Dostoievski a scris în același timp și nuvela Jucătorul pentru a-i satisface pretențiile editorului sau Stellovski care, potrivit contractului, dacă nu primea o operă nouă ar fi intrat în posesia drepturilor de autor a tuturor operelor dostoievskiene.
Pentru a se sustrage obligațiilor față de creditori și căutând noi cazinouri, Dostoievski călătorește în Occident. Aici încearcă să reia legătura cu Apollinaria (Polina) Suslova o studentă cu care avusese o relație cu câțiva ani în urmă, însă aceasta declină cererea în căsătorie. Astfel Dostoievski se căsătoreste în 1867 cu Anna Snitkina, o femeie de doar 20 de ani, de profesie stenografă. În această perioadă scrie cele mai importante opere ale sale. Din 1873 până în 1881 și-a răzbunat insuccesele din domeniul jurnalistic și a editat un lunar cu povestiri, schițe și articole despre evenimente curente, Jurnalul scriitorului. Ziarul a avut un succes fenomenal, deși estetic vorbind n-a reușit în aceeași măsură, asta cel puțin din momentul în care scriitorul s-a lăsat purtat pe tărâm politic, exprimânu-și în jurnal idei din ce în ce mai extreme: inițial Dostoievski se arată convins că Europa Occidentală e pe punctul de a se prăbuși, iar în siajul acestei căderi istorice, Rusia și Biserica Ortodoxă Rusă vor crea Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, împlinind astfel profețiile din Apocalipsă (Noul Testament); mai târziu, tot în jurnal, Dostoievski va atinge punctul minim al decăderii morale cu o serie de articole antisemite.[6] Din păcate aceste poziții antisemite, în timp, nu vor rămâne simple opinii literare sau jurnalistice, căci ele vor deveni rapid referințe ale antisemitismului de stat în perioada țaristă, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul procesului lui M. M. Beilis, unde procurorul șef O. Iu. Vipper îl va invoca pe Dostoievski însuși ca autoritate morală când vorbea, în numele poporului, despre “jidanii care ar distruge Rusia”[7]. De altfel, secțiunile 1, 2 și 3 ale capitolului 2 din Jurnalul de Scriitor din Martie 1877, al lui Dostoievski, vor reprezenta monedă forte in culegerile de literatură antisemită în Rusia, alături de “Protocoalele Înțelepților Sionului”, “Testamentul politic” (Mein Kampf) al lui Adolf Hitler și “Evreimea Internațională” a lui Henry Ford. Nu degeaba istoricul Ronald Hingley spunea că “idealizarea războiului, această bolboroseală despre destinul măreț al unui popor, afirmarea unor proiecte teritoriale grandioase combinate cu profesii pașnice, și mai mult decât orice stilul exaltat, isteric și uneori nearmonios ale prozei, toate acestea sunt trăsături care unesc Jurnalul unui Scriitor al lui Dostoievski de Mein Kampf-ul lui Adolf Hitler”[8].
În 1877 Dostoievski tine un discurs de evocare la înmormântarea prietenului său, poetul Nekrasov, provocând mari controverse. Trei ani mai târziu, cu puțin timp înaintea morții sale, ține o faimoasă cuvântare despre Pușkin la dezvelirea monumentului acestuia din urmă din Moscova.
În ultimii ani de viață, Feodor Dostoievski a trăit în stațiunea Staraia Russa, care era mai aproape de Sankt Petersburg. Moare pe 28 ianuarie (stil vechi) 1881 și este îngropat in cimitirul Tihvin lângă Mânăstirea Alexandr Nevski, Sankt Petersburg.

Statuia lui Dostoievski la Omsk.

Mai actual ca oricand



Foto: 123rtf.com
Foto: 123rtf.com

“Vremurile noastre sunt vremea mediocrităţii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacităţii de a te apuca de treabă şi a dorinţei de a avea totul de-a gata.”
“Noi trăim într-o molatecă lenevie, mult prea lent, cuprinşi parcă de inerţie!… Noi toţi suntem atât de nemulţumiţi de soarta noastră, încât ne e silă de viaţă!”
“După insucces, planurile cele mai bune întocmite par absurde.”
“Nimic nu e mai îngrozitor decât să trăieşti într-o lume străină de tine.”
“Omul este nefericit pentru că el nu ştie că este fericit. Numai din acest motiv. Aceasta e totul, totul! Cel care constată aceasta, acela va fi fericit imediat, imediat, în aceeaşi clipă.”
“Psihologia te ajută să ajungi la orice concluzie doreşti. Depinde numai de cel care o mânuieşte.”
“Acela care va şti să înveţe oamenii că toţi sunt buni, va desăvârşi universul, lumea.”
Fiodor Mihailovici Dostoievski

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Un banc bun

Imagine:http://brebisgalleuse.blogspot.com/

În avion, la clasa întâi, o doamnă e aşezată lângă un
domn. La un moment dat, ea începe să strănute şi de fiecare dată
începe să tremure din toata fiinţa ei, după care îşi şterge delicat
nasul.
Istoria se repetă, la care domnul de lângă ea i se adresează:
- Mă scuzaţi, nu vreau să vă inoportunez, dar mi-e imposibil să mă
abţin să vă întreb: de ce tremuraţi aşa de tare de fiecare dată când
strănutaţi?
- Pentru că sufăr de o boală foarte rară, de fiecare dată când
strănut, am un orgasm.
La care domnul, un pic jenat că nu a mai auzit de asemenea boală, o
întreabă grijuliu:
- Şi luaţi ceva?
- Da... piper...
http://odorica-dariaion.blogspot.com/

STAT NATIONAL LEGIONAR

LEGEA nr. 550 din 14 septembrie 1940: Romania devenea STAT NATIONAL LEGIONAR

autor: FrontPress 14.09.2012
LEGEA nr. 550 din 14 septembrie 1940 prin care Statul Român devine Stat Naţional Legionar
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 214 bis din 14 septembrie 1940
Art.1. Statul Român devine Stat Naţional Legionar.
Art.2. Mişcarea Legionară este singura mişcare recunoscută în noul Stat, având ca ţel ridicarea morală şi materialã a poporului Român şi desvoltarea puterilor lui creatoare.
Art.3. D-l General Ion Antonescu este Conducãtorul Statului Legionar şi Şeful Regimului Legionar.
Art.4. D-l Horia Sima este Conducãtorul Mişcării Legionare.
Art.5. Cu începere de la data acestui Înalt Decret orice luptă între fraţi înceteazã.
Statul Național Legionar a fost practic denumirea purtată de Regatul României timp de 138 de zile, în perioada dintre 14 septembrie 1940 (când s-a format Guvernul Ion Antonescu) și 14 februarie 1941, când legionarii au fost îndepărtaţi de la putere printr-o lovitură de stat, instaurându-se dictatura militară a generalului Antonescu.
Anterior, pe 4 septembrie 1940, Legiunea Arhanghelul Mihail a intrat într-o alianță tensionată cu Generalul (mai târziu Mareșalul) Ion Antonescu, care a forțat abdicarea regelui dictator Carol al II-lea al României în favoarea fiului său Mihai I. În Statul Național Legionar, proclamat pe 14 septembrie 1940 prin decret regal, Ion Antonescu era Conducător (prim ministru), Horia Sima, în calitatea sa de Comandat al Mişcării Legionare, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, iar Regele Mihai I era șef al statului.
După lovitura de stat antonesciană din 21-23 ianuarie 1941, prin Înaltul decret regal nr. 314, din 14 februarie 1941, Statul Național Legionar a fost desființat.  Sursa: FrontPress.ro
«

Cuvantari triumfaliste, inseamna abureala fara rost

Nu inteleg  cuvantarile triumfaliste ale  guvernantilor actuali. Spun  ca vor avea mai multi parlamentari, ca vor castiga alegerile, ca nu vor sa fie ca cealalta clica de banditi ! Cine este interesat de asta cand ei acum nu fac  nimic?
In privinta  banilor retinuti pentru asigurari sociale eu intelesesem ca, sunt  dati toti inapoi ca ne-am platit datoriile catre stat, cat timp am lucrat. Banditii ceilalti ne-au luat cate un  milion de lei si  cretinii acestia ne dau cate 300 mii lei cu taraita?
 Ce sa mai intelegem decat ca sunt si ei niste borfasi.
Discursurile lor triumfaliste se vor desumfla dupa alegeri ca ne-am  saturat toti de banditii, care amana luarea unor masuri radicale,  aduntand triumfator ca nu sunt ca ceilalti, ca ei respecta legea si borfasul sef sa faca ce vrea ca e treba lui.
 Nu e treaba lui, ca de aceea i-am ales sa-l dea jos, nu sa il lase sa-si faca treaba in capul nostru pana in 2014 asa cum vad ca ni se spune mereu la tv.   ca sa ne intre in cap odata ca sunt mana in mana si lungeste treaba  pitindu-se dupa legalitate. Legalitatea cui ? A tartorului betiv ? Si noi ce sa facem sa punem  mana pe par sa le dam in  cap  la toti si guvernantilor ca sunt ticalosi? Toata tragerea asta de timp si scaparea  pestelui mare printre ochiurile facute largi de  Zambarici si Somnorici, se vede de la o posta.
Nu mai pacalesc pe nimeni ! Noi toti am inteles ca sunt mana in  mana si  referendumul a fost numai ca sa ne arunce praf in  ochi caci, prea se  intaratase tarata in romani. Ce s-au gandit ei atunci ? Ia sa-ii mai prostim nitel pe prostii de romani incurabili pentru ca nu se mai in vata minte. Romanii nu inteleg ca numai glontul  poate sa mai faca dreptate si sa pun a lucrurile la punct ? Nici guvernantii de toate categoriile, nici  occidentul, nici americanii.
Javrele strainatatii au nevoie de  roboti aici, care sa le execute ordinele pentru a lua tot si ce a mai ramas si rahatul de sub noi. S-a jucat si se joaca o carte mare, pe care noi romanii am pierdut-o.
Sa nu asteptam izbavirea in iesirea romanilor cu milioanele in strada. Romanii se considera absolviti de orice activitate ca,  au votat.
Trebuie procedat ca intotdeauna in istorie. Un grup mic, bine organizat  format din  patrioti  au rasturnat regimuri de mii de ani, ca in  China.
Gloata vine dupa aceea, cand s-a  luat  capatanile balaurului cu 1000 de capete.
Nu e timp de asteptat sa vina nea Vasile si tata Floarea  de la BUDA ca, au diaree !!!!

vineri, 14 septembrie 2012

Sunday Times

Sunday Times: Israelul vrea să ducă Iranul înapoi în epoca de piatră

În eventualitatea unei campanii militare împotriva facilităţilor nucleare iraniene, Israelul ar putea recurge la atacul electromagnetic, un mijloc care i-ar asigura victoria, dar care ar produce un dezastru în Republica Islamică, scrie săptămânalul britanic Sunday Times, cu referire la surse din serviciile secrete occidentale şi israeliene.

În acest caz, radiaţiile gamma puternice, după cum scrie autorul articolului Uzi Mahnaimi, ar putea paraliza reţeaua de electricitate a Republicii Islamice şi ar putea provoca daune ireparabile echipamentelor electrice şi electronice vitale.

Un astfel de atac ar putea scoate din funcţiune serviciile de transporturi, sistemul bancar, alimentarea curentă cu apă potabilă, precum şi serviciile de urgenţă, aducând Iranul înapoi în epoca de piatră.

Despre utilizarea radiaţiilor electromagnetice în scopuri militare se vorbeşte de zeci de ani, potrivit publicaţiei citate. Expertul militar american Bill Gertz exprimă, în acest context, temerea serviciilor secrete ale SUA, conform cărora, în acest caz, o explozie nucleară la mare altitudine ar putea fi sursa de radiaţii.
Încă în anii 50 ai secolului trecut oamenii de ştiinţă au observat că, în cazul exploziilor nucleare la mare altitudine, apar radiaţii electromagnetice extrem de puternice. Recent, experţii au stabilit că un astfel de atac, al cărui avantaj este absenţa oricăror victime umane, poate fi provocat cu un generator de microunde de mare putere.În urmă cu aproximativ o lună, scrie și Agerpres, ideea recurgerii la radiaţii pentru a paraliza Iranul a fost exprimată de medicul şi omul de ştiinţă american dr. Joe Tuzara. Într-un articol al său, postat pe site-ul postului de radio israelian “Arutz 7" era expusă ideea întoarcerii Iranului în epoca de piatră.
O idee similară a fost exprimată şi de publicaţia online WorldNetDaily, potrivit căreia Israelul nu neagă posibilitatea exploziei la mare altitudine a unui focos cu o sursă de radiaţii electromagnetice, deasupra regiunilor centrale ale Iranului.

În acelaşi timp, în discuţia cu reporterul Sunday Times, unul dintre fondatorii sistemului de apărare antirachetă “Iron Dome", Uzi Rubin, şi-a exprimat încrederea că sursa nu va fi un focos nuclear. “Există şi alte modalităţi de a obţine acelaşi efect", - a spus el.

Citiţi mai mult: Sunday Times: Israelul vrea să ducă Iranul înapoi în epoca de piatră - Internaţional > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Sunday-Times-Israelul-vrea-s-duc-Iranul-napoi-n-epoca-de-piatr-999968.html#ixzz26SZWyFkc
EVZ.ro

miercuri, 12 septembrie 2012

Nae Ionescu

Decat sa traiesti in genunchi, mai bine mori in picioare !

Nae Ionescu despre democraţie

Nae Ionescu (1890-1940)
“Cînd se vorbeşte de Grecia [antică, n.n.], atunci încep oamenii să se însenineze: „Ce frumos era în Grecia!”.
— Cum era ?
Zice: — Cerul era senin, oamenii erau sănătoşi şi frumoşi, şi viaţa era o continuă armonie.
— Şi ce mai era ?
Zice: — Guvernare democratică.
Cred că nimic nu e mai fals decît imaginea ce o avem despre Grecia de-atunci. De exemplu: democraţia atenia­nă n-a existat niciodată. Democraţia ateniană erau acele cete de exploatatori ai poporului. Întotdeauna s-a băgat de seamă că democraţia nu funcţionează propriu-zis decît într-o ţară unde e ceva de exploatat.
Să luăm un exemplu de astăzi: toată lumea e minunată de democraţia şi perfectul liberalism ale vieţii engleze. Bine, dar faptul că englezii sunt un popor liberal şi demo­crat se sprijină pe sistemul sclavajului; şi ştiţi: faptul că democraţia engleză a intrat în criză se datoreşte faptului că regimul colonial nu mai funcţionează bine. Englezii sunt liberali şi democraţi pentru că sunt tovarăşi la exploatarea globului omenesc, sunt tovarăşi de pradă!
Tot aşa şi în Grecia antică: democraţia ateniană o for­mau unii oameni care asupreau o populaţie de zece ori mai mare de hiloţi.
Se mai zice: armonie. Ce armonie?
Zice: — Toată lumea trăia bine.
— Dar nu trăiau bine decît ăi de sus; dar hiloţii?
Ştiţi că Epictet a fost sclav şi şchiop. Vă închipuiţi că era aşa de multă armonie în viaţa lui Epictet? Dacă citiţi Ma­nualul lui, o să vă daţi seama că tot şiretlicul filosofiei lui Epictet ăsta e: „Cum să mă strecor ca durerea să nu mă su­pere prea tare ?” Vasăzică, nu există nici o armonie aici. Atunci, unde există claritatea şi armonia? Claritatea şi ar­monia există într-un anumit fel în arhitectura grecească; si­gur că da. Dar arhitectura e peste tot clară. Arhitectura e prin esenţa ei o artă clară; claritate mai mult sau mai puţin evidentă, pentru că sunt anumite funcţiuni pe cari zidurile trebuie să le îndeplinească. Deci, formula clarităţii arhitec­tonice rezultă din însăşi natura lucrului.
Dar tragedia grecească, e ea clară? Nu. Euripide sau Eschil sunt clari, luminoşi, armonioşi? Nu! Aţi mai auzit că era unul, Anacreon, care făcea cîntece de beţie. Bine; dar afară de asta? Poezia lirică greacă era clară? Dar filosofia greacă e armonică şi clară ? De unde! Nu mai vorbesc de religie. E adevărat că a fost o perioadă în istoria Greciei de­spre care se poate vorbi de o dorinţă de viaţă. Bine, dar asta nu însemnează nimic.
Să vă dau un exemplu. Mi-aduc aminte, la noi, dar mai mult în Germania, după război, la fiecare colţ de stradă se deschidea cîte un local de petrecere şi petreceau oamenii cum n-au mai petrecut niciodată. Aceasta însemnează o concepţie de afirmare a vieţei? Nu. Închipuiţi-vă d-voastră Germania după război privită de nişte filosofi ştiinţifici pes­te 2000 de ani. Ar zice că naţiunea era la maximum de pu­tere: peste tot lumea petrecea, se dădea peste cap ş.a.m.d.
De fapt, nu e aşa. Afirmarea dorinţei de a trăi nu e în­totdeauna putere de viaţă, ci poate să însemneze şi lipsa acestei puteri…
…Ei bine, vedeţi d-voastră, cînd o societate omenească îşi însuşeşte asemenea teorii [democraţia, n.n.], aceasta însemnează că există acolo un teren propice pentru aşa ceva…”
Sursa: Nae Ionescu, “Curs de istorie a metafizicei”, pag.190

marți, 11 septembrie 2012

Oamenii DREPTEI

Toti oamenii DREPTEI. Ultimul episod (II)

autor: FrontPress 11.09.2012
Un episod interesant din istoria recentă a naționalismului românesc este cel al mișcării din Piața Universității din anul 1990, când foștii nomenclaturiști ai Partidului Comunist Român conduși de Ion Iliescu se erijaseră în revoluționari și preluaseră conducerea României “democratice”. Mai interesant decât evenimentele avute loc în Piața Universității între 22 aprilie și 15 iunie sunt personalitățile pe care le-a create acest fenomen și implicarea lor în politica post-decembristă: Marian Munteanu este unul dintre personajele cheie ale fenomenului Piața Universității, a cărui activitate anticomunistă începe încă de dinainte de 1989.
Marian Munteanu, luptător anticomunist și lider al ASC
Dar cine este Marian Munteanu, care sunt legăturile sale cu profesorul Ion Coja, un alt lider al naționaliștilor români, cu Virgil Măgureanu sau cu Petre Țutea?
Probabil cea mai completă analiză dedicată lui Marian Munteanu este publicată de către Traian Călin Uba în România Liberă. Analiza, publicată chiar și pe site-ul personal al lui Munteanu este formată din mărturiile unor colegi și profesori, printre care și Mugur Vasiliu, un binecunoscut militant naționalist și legionar, fondator al partidelor Mișcarea Conservatoare și Axa Neamului, dar și membru în partidul fondat de Munteanu, Mișcare pentru România, din care mai făceau parte și George Roncea, Dan Dungaciu și Ion Coja.
CV-ul complet al lui Marian Munteanu ne poate părea un pic bizar, analizat la 22 de ani de la Revoluție. În anul 1990, când spaima de teroriști era încă un lucru comun printre românii traumatizați de violențele din decembrie 1989, Marian Munteanu se prezenta fără menajamente un luptător anticomunist încă din 1985, cu toate că în 1989 acesta era lider al Asociației Studenților Comuniști (ASC) pe an în cadrul Facultății de Litere a Universității din București, unde acesta era student la secția de română- portugheză. “La prima şedinţă A.S.C. Marian a fost propus ca secretar de an şi ales cu o mare majoritate. A fost reales pînă în anul III. Era foarte potrivit pentru această funcţie [...] După Revoluţie mi s-a părut ciudat că a fost din nou reales – de astă dată ca lider al studenţilor în Ligă. Consideram că oamenii care au avut înainte funcţii politice nu ar trebui să conducă şi acum. Marian a fost membru P.C.R. şi de aceea mulţi sau împotrivit la realegerea lui. Marian a răspuns însă că funcţia pe care a avut-o îi permitea să lupte dinăuntru împotriva sistemului. În rîndul celor care s-au opus alegerii lui Marian ca lider al Ligii m-am numărat şi eu.”, mărturisește fosta colegă Pupeza Codrina în articolul lui Traian Călin Uba. Potrivit propriilor declarații, activitatea sa anticomunistă s-a desfășurat între anii 1985 -1989, prin promovarea de repere și personalități românești marginalizate, o mare parte fiind membri ai Mișcării Legionare, prin organizare de colocvii sau conferințe dedicate personalităților interzise în timpul regimului comunist, cum ar fi Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Țutea, Ernest Bernea, Nae Ionescu, Dumitru Stăniloaie, toate personalității care au cochetat cu Mișcare Legionară. Repercusiunile acestor acțiuni anticomuniste sunt descrise chiar de către Marian Munteanu pe site-ul personal (la persoana a treia):
În anii 1988-1989 este arestat si interogat în mai multe rânduri, fiind învinuit de „propagandã crestinã, ostilã ideologiei marxist-leniniste“, principala acuzatie fiind aceea de discipol al gânditorului Petre Tutea. In pofida presiunilor si amenintarilor, refuza sa colaboreze cu securitatea si nu semneazã nici un angajament de acest tip.
Cu toate acestea, în anii 1988 și 1989, Marian Munteanu nu este doar membru al PCR, ci și lider al ASC.
La căpătâiul lui Petre Țutea, alături de Ion Coja
Dar cea mai interesantă activitate a lui Marian Munteanu, pe vremea când acesta era student, a fost apropierea de filozoful Petre Țutea. Filozoful s-a aflat după eliberarea sa în 1964, sub permanenta supraveghere a Securității comuniste. Deținut fără condamnare între 1948 și 1953 și apoi între 1956 și 1964, fostul director din cadrul Ministerului Economiei Naționale din timpul statului național-legionar, Țutea era încă în anii 1980 capabil să provoace, să dezmintă, dar mai ales să ia în derâdere regimul comunist. Desele percheziții la locuința sa, descinderi și confiscări de materiale au devenit mai blânde spre finalul anului 1980. Atunci un grup de studenți de la Facultatea de Litere a Universității din București au devenit confidenții lui Petre Țutea, îngrijindu-l, conversându-l, înregistrându-l și chiar corespondând cu prietenii săi aflați în exilul străinătății.
Întâmplător sau nu, Marian Munteanu, Mugur Vasiliu dar și profesorul Ion Coja s-au aflat printre confidenții lui Țuțea. Garsoniera lui Țutea era un loc unde se pelerinau diferte persoane, unele dornice din a se înfrupta din înțelepciunea vorbită a marelui filozof, alții pentru a-l trage de limbă sau a-l verifica periodic. Modul în care Munteanu a ajuns în preajma lui Țutea este evocat de către profesorul său, Ion Coja:
“Mulți dintre profesorii de la Universitate, mai ales cei cu nivel politic mai bine certificat, primeau sarcina de a fi «îndrumători de grupă», un fel de diriginţi. Nu mi s-a dat această dovadă de încredere decât o singură dată, în 1987, şi s-a nimerit ca grupa de anul întâi pe care urma s-o păstoresc timp de patru ani să fie grupa lui Marian Munteanu. Ne-am apropiat imediat unul de altul, dar şi de alţi colegi ai lui Marian. Nu mai ştiu cum s-a făcut de l-am dus pe el şi alţi colegi pe la Ţuţea. Felul de a gândi naţionalist al lui Marian ştiam că o să-i facă mare plăcere bătrânului. Mai gândeau ca el şi ceilalţi colegi ai săi, alde Mugur Vasiliu, Mihai Ghe­orghiu… [...] Cred că încă din 1988 s-a constituit un grup numeros de studenţi, adunaţi de mine, de Ioan Alexandru şi de Mihai Neagu Basarab, care făceau cu rândul pe lângă Petre Ţuţea, unul dimineaţa, altul după-amiaza. Îl ajutau să se îmbrace, să mănânce, să iasă la o plimbare în Cişmigiu”
Mărturiile lui Ion Coja sunt fără echivoc. Veghea făcută la căpătâiul lui Petre Țutea între 1988 și 1989 era organizată de Ion Coja și studenții erau aleși tot de acesta. Mai târziu, atât Munteanu cât și oja se vor implica în lupta politică din România post-decembristă. Marian în cadrul mișcărilor din Piața Universității, a Alianței Civice, Mișcării pentru România și PUNR, iar Ion Coja în cadrul Vetrei Românești, a PUNR și mai apoi ca fondator din umbră la Noii Drepte.
O coincidență bizară
Probabil puțină lume nu a auzit de profesorul Ion Coja. Conferențiar la Facultatea de Litere de la Universitatea din Bucureștiunde ține un curs de lingvisticǎ generală, Ion Coja a devenit cunoscut în anii 1990 prin activitatea sa politică naționalistă, ca senator între 1992 și 1996 pe listele Partidului Democrat Agrar din România (care apoi a fuzionat cu Partidul Noua Românie în 1998, condus de Virgil Măgureanu), ca fondator al Asociației Culturale Vatra Românească, dar și ca și candidat la Primăria București în anul 2004 din partea Partidului Național Democrat Creștin (PNDC), aflat în acea perioadă sub conducerea directă a Noii Drepte. Un oponent fervent al tezei holocaustului evreiesc din România, Ion Coja este și autor al mai multor cărți pe această temă și un militant împotriva revizionismului maghiar.
Pe vremea când era profesorul lui Marian Munteanu și organiza grupuri de studenți pentru a-l îngriji pe Țutea, Ion Coja era și secretar de partid. Un episod extrem de interesant este cel al legăturii dintre Țutea și Cioran, ținută personal de căter Ion Coja, prin călătorii la Paris:
“Când, în 1988, la Paris, întâlnindu-mă cu Emil Cioran la care fusesem trimis de Petre Ţuţea, i-am povestit „ce mai face Petrache” [...] Mi-a dat o carte cu un autograf pentru Petre Ţuţea, un alt autograf pentru mine şi un autograf al lui Montherlant pentru Cioran, „hommage à Ms. Cioran” zicându-mi că-l poate vinde „Petrache”, să ia un ban pe el. Mi-a mai dat o mie de franci şi nişte costume de haine pentru acelaşi Petrache, şi se tot mira Petre Ţuţea ce bine i-a nimerit Cioran măsura”
Putem pune aici la îndoială modul în care Coja sau Munteanu au fost aleși pentru a se afla în prezența lui Petre Țutea. Putem discuta modul ăn care Ion Coja călătorea liber la Paris în anii 1980, când românii abia puteau să viziteze țara prietenă Ungaria, sau modul în care Coja se întâlnea cu persoane urmărite de Securitate până în anii 1990, cum ar fi Emil Cioran, ba chiar transporta pentru acesta în țară sume mari de bani. Fie aceste lucruri nu s-au întâmplat niciodată, fie ele au fost făcute cu acordul sau coordonarea Securității! Având în vedere că Emil Cioran a fost în evidențele Securității până în mai 1990.
În nota informativă Nr f. 7/0041922 din 22.11.1988 clasificată Strict Secret, un agent a cărui identitate nu apare în arhive CNSAS descrie o întâlnire la Paris cu Emil Cioran. Se discută despre patriotismul anti-maghiar al lui Ceaușescu, despre invenția cu evreii exterminați în România, dar și despre Petre Țutea. Această notă este publicată în cartea Cioran și Securitatea editată de Stelian Tănase:
“În general, ce i-am pus lui Cioran sunt lucruri pe care le cred cu sinceritate și de aceea cred că am reușit să fiu convingător. Dacă era după Cioran, convorbirea noastră s-ar fi prelungit încă mult. I-am făcut și eu un cadou soției sale, ca din partea lui Țutea, și Cioran s-a bucurat grozav. Nu din pricina asta, ci, după alte semne și informații, știu că o duce extrem de modest din punct de vedere financiar.”
Deci cum își permitea Cioran cel sărac lipit să facă cadouri de mii de franci lui Țutea? Și cine este misteriosul securist care vorbea cu amândoi, le făcea cadouri în numele lor, făcea pe curierul dar, mai ales, discuta despre revizionismul maghiar și holocaustul inventat din România?
Munteanu, acuzat de colaborare cu Securitatea
Ion Coja a fost cel care, în calitate de senator PDAR, vorbea deja despre o alianță între Mișcare pentru România a lui Munteanu și Partidul Noua Dreaptă a lui Sorescu (a nu se confunda cu actuala Asociație Noua Dreaptă). Munteanu devenise în 1992 fondator al PMR, după ce devenise și fondator și lider al Ligii Studenților chiar în 23 decembrie 1989. În decembrie 1990 participă la fondarea Alianței Civice, fiind ales primul președinte al alianței, dar renunță la calitate de membru pentru a-și forma propriul partid. Partidul a fost înființat pe scheletul organizației de tineret Mișcare pentru România, care s-a desființat în 2005. Imaginile cu un Marian Munteanu bătut de minerii aduși de Ion Iliescu în Piața Universtității i-au garantat acestuia un statut de lider moral în cadrul mișcărilor politice de dreapta de după 1989.
Înregistrat în 23 decembrie 1991, partidul urmărea îndeaproape principiile legionare de organizare internă, bazate în primul rând de competență și meritocrație, potrivit programului partidului. Dacă la început s-a speculat în legătură cu afinitățile legionare ale MPR, dubiile au fost împrăștiate îm 1993 când Munteanu a publicat o scrisoare deschisă foștilor legionari, pentru a se alătura partidului său. Nu a durat mult până Munteanu a fost acuzat de colaborare cu Securitatea.
Dan Zamfirescu spunea într-un interviu dat în 1993, că i-a propus lui Munteanu să își dezvăluie unul altuia gradul pe care îl au în Securitate. Și că, mai mult, Munteanu era preocupat în decembrei 1989 că dosarul său va fi dat publicității. Chiar Ion Coja afirmă pe blogul personal, fără menajamente, că studentul Munteanu, pe care el l-a dus la Țutea și pe care l-a susținut apoi în lupta politică, este securist:
“Marian Munteanu a fost anchetat de securitate odată cu alţi vreo zece-cincisprezece studenţi care mergeau cu rândul la Petre Ţuţea acasă. Păi, la un moment dat, securitatea, drăguţa de ea, care îl urmărea pas cu pas pe nea Petrache Ţuţea, doar, deh, era un duşman al poporului, a declanşat o anchetă, i-a luat la întrebări pe studenţii care veneau la bietul bătrân, i-a ameninţat, le-a cerut să nu mai calce pe acolo etc. Deci, atunci, Marian Munteanu, mi-a spus-o şi el, a avut de-a face cu securitatea!…Deci, dacă Marian Munteanu s-o fi angajat la aşa ceva, nu putea fi decât o chestiune formală, să scape din anchetă. Important nu e dacă Marian a semnat un contract cu ei, ci dacă după aceea a făcut, a făcut vreo ticăloşie! A făcut? Îţi spun eu: n-a făcut!”
Politica și retragerea lui Munteanu
Dar Munteanu s-a făcut remarcat în politică doar în anii 1999 – 2000, când este propus la o candidatură la președinția României din partea PUNR, susținătorul său fiind Mircea Druc, fost prim ministru al Republicii Moldova. PUNR cu candidatul Munteanu decide să facă o alianță tocmai cu partidul lui Virgil Măgureanu, primul director al SRI specializat în mișcări politice fasciste, Partidul Național Român. Uniunea partidelor capătă denumirea de Alianța Națională, o denumire refolosită nefericit de către grupurile legionare din Capitală susținute de foști membri ai Noii Drepte. Modul în care Munteanu se retrage de la cursa pentru Cotroceni nu este clară. Acesta declară ca a renunțat de bunăvoie, deoarece alianța cu Măgureanu a dus la excludere multor membri tineri și compromiterea platformei politice a lui Munteanu. Alte voci spuneau că i s-ar fi scos dosarul de colaborare cu Securiteatea și a renunțat de bunăvoie.
Cert este că că în 1999, cotidianul Atac la Personă publicase pe prima pagină în facsimil acordul de colaborare semnat de Munteanu cu Securitatea în septembrie 1998. În 1994, un fost șef de contrainformații al Armatei, generalul Dumitru I Dumitru, făcea parte din conducere MPR.
Între cele două experiențe politice ale lui Munteanu, cu MPR și PUNR, efectuează un stagiu de specializare în științe politice și guvernamentale la Washington, SUA, ca bursier al Național Forum Foundation (Admiral Jeremiah Denton Foundation) în 1993. În 1998 îl regăsim alături de delegația care îl însoțea pe premierul Radu Vasile în Italia, ca apoi în 1999 se zvonea că se va înscrie în PNL.
Dar nici profesorul Ion Coja nu se lasă de politică. PDAR, pe a cărui liste a ajuns senator de Constanța, a fuzionat în 1998 to cu partidul lui Măgureanu. În 2004 candidează la primaria București pe listele PNDC: Ne-am adresat PNDC, adică domnilor Oprea Niță și Horia Niță, tată și fiu! Îi cunoșteam din 2004, când am candidat pentru dînșii la locale, împreună cu băieții din Noua Dreaptă, pe care i-am tras după mine!
În 2009 Ion Coja anunță candidatura independentă la președinția României, dar candidatura sa este respinsă de BEC. Vina o poartă, potrivit lui Coja, un fost colonel de Securitate care ar fi falsificat unele liste cu semnătui: http://www.ioncoja.ro/prezidentiale/comunicat/.
Dar de ce contează, până la urmă, biografiile lui Munteanu sau Ion Coja. Cei doi nu mai activează în viața politică în acest moment și nu mai au nicio influență. Marian Munteanu a devenit între timp un om de afaceri prosper, cu sediu în Piața Rosetti. Răpoosatul Cristian Pațurcă, autorul imnului golanilor, scria despre el: “Marian Munteanu a luat-o cu afacerile, n-a mai băgat în seamă pe nimeni. Da, a ajuns şi ăsta mare şi tare. A ajuns pe dracu’. Vali Sterian a fost singurul care l-a înfruntat şi l-a făcut trădător nenorocit”. Ion Coja s-a implicat activ în formarea Asociației Noua Dreaptă și a candidat susținut de aceasta. A încercat să candideze și susținut de coloneii din Securitate și nu i-a ieșit. Până la urmă este vorba de a separa persoanele rău intenționate de cele oportuniste. Munteanu și Coja, cei doi prieteni ai lui Țutea din 1989, se încadrează foarte bine în cele două categorii. Rămâne să ghiciți care e oportunistul și care e cel rău intenționat. De George Bara – NapocaNews
Citeste si:
Cine a compromis naționalismul românesc după 1989, părțile I, II, III, IV