miercuri, 30 aprilie 2014

Scandal rasist

Scandal “RASIST” in baschetul american si amenzi de milioane de dolari

autor: FrontPress 01.05.2014
NBA kkkUn “scandal rasist” a zguduit zilele trecute societatea americană, în jocul declaraţiilor fiind atras chiar preşedintele Barack Obama. Subiectul principal este patronul unei echipe de baschet, care a fost înregistrat în timp ce făcea mai multe remarci defăimătoare la adresa minorităţilor rasiale.
Proprietarul echipei de baschet Los Angeles Clippers, Donald Sterling, a fost suspendat pe viaţă de către conducerea Asociaţiei Naţionale de Baschet (NBA) şi amendat cu 2,5 milioane de dolari, după mai multe afirmaţii controversate.
Conducătorul NBA, Adam Silver, a anunţat, după încheierea unei anchete, că Sterling a fost suspendat pe viaţă şi a primit amenda maximă, 2,5 milioane de dolari.
Site-ul TMZ, specializat în viaţa celebrităţilor, a lansat cazul Sterling, după ce a publicat o discuţie de zece minute între un bărbat, prezentat ca Donald Sterling, şi o femeie de circa 20 de ani, identificată ca V. Stiviano, fosta iubită a magnatului american.
Donald Sterling, în vârstă de 80 de ani, i-a reproşat fostei sale iubite că a publicat pe contul de Instagram o fotografie în care apărea alături de Magic Johnson, fost star al Los Angeles Lakers, aminteşte Mediafax. “Pe contul tău de Instagram de rahat nu trebuie să te arăţi alături de negri”, i-a spus el femeii, care i-a reamintit lui Sterling că la rîndul ei este de origine mexicană şi afroamericană.
“Te poţi culca cu negri, poţi să-i aduci la tine, poţi face ce vrei cu ei, dar măcar nu le face publicitate şi să nu-i aduci la meciurile mele”, spunea Donald Sterling în acea înregistrare.
134833_clippers_AXG_Site-ul TMZ mai susţine că relaţia dintre Sterling şi V. Stiviano are mai bine de trei ani, timp în care miliardarul i-ar fi oferit amantei sale un Ferrari, două Bentley-uri şi un Range Rover. Însă, potrivit staff-ului de la ”Staples Center”, certurile dintre cei doi au escaladat în ultima vreme, deşi soţia lui Sterling, Shirley, era de acord cu relaţia extraconjugală a miliardarului.
Vizat direct de afirmaţiile cu tentă rasială, Magic Johnson a anunţat pe contul său de Twitter că nu va mai asista la vreun meci al echipei L.A. Clippers, “atât timp cât Sterling va fi preşedinte”. “El nu mai are dreptul de a fi proprietar în NBA. Îl consideram un prieten. Să facă astfel de comentarii despre mine, despre negrii americani şi alte minorităţi este inacceptabil în societatea noastră şi în campionatul nostru”, a subliniat celebrul jucător de baschet american.
Şi preşedintele SUA, Barack Obama, s-a exprimat în acest caz. “Când persoane ignorante se laudă cu ignoranţa lor, nu poţi face mare lucru decât să le laşi să vorbească”, a spus Obama, evocând afirmaţii “extrem de ofensatoare” şi rasiste.
Peste trei sfertudi din jucătorii profesionişti de baschet din SUA sunt sportivi de culoare. Profilul rasial al sportivilor din NBA s-a schimbat radical în ultimele decade: de la 93 la sută jucători albi în 1957 la 78 la sută negri în prezent. Sursa: FrontPress.ro
147797_600

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu