duminică, 21 mai 2017

Hanul cu tei

Ce parfum arhaic din Bucureștiul de altădată, cu boieri în caftan de mătase, trecând în goana telegarilor cu caleștele peste poduri de lemn, ne amintește frumosul nume al Hanului cu tei! Pe locul acesta din inima Capitalei s'a răsfățat pe vremuri un han cu tei umbroși, ale căror flori, în faptul primăverii, parfumau până departe, la biserica Zlătari. Dăinuind până în vremurile noastre, Hanul cu tei este un monument desuet al unei capitale, care ia aspect de New-York, în miniatură. Comerțul a cotropit de mult cartierul și astfel Hanul cu tei și-a schimbat menirea, devenind și el un umil supus al zeului Mercur. Hanul cu tei a avut vremurile lui de glorie, cari au ținut până în ultimii zece ani. Se găseau aici în special lucruri de marchitănie și cucoanele mondene se îmbulzeau în curtea pavată cu pietre de râu, prin magazinele elegante, ca să cumpere ce-i mai ieftin și mai frumos. Mărfuri de Lipsca, de Paris, de Dresda și de Viena stăteau burduf în rafturile de lemn nevopsite și aurul curgea ca un val furtunos în buzunarele negustorimii instalată aici...

Continuarea aici:

https://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/09/hanul-cu-nume-frumos-ca-o-doina-hanul.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu