marți, 6 iunie 2017

Barba Costa

Barba Costa, de pe ERNESTINA, e un căpitan desprins din seria acelor pitoreşti personagii, pe care neasemănat de viu le-a zugrăvit Panait Istrati în Amintirile lui Adrian Zograffi. Capetan Costa nu e prea bine croit; trupul îi e firav, chiar faţa îi e brăzdată de riduri. Ochii de cerneală sunt adumbriţi de smocurile dese și albe ale sprâncenelor. Pentru aceasta, privirea lui e întunecată, pătrunzătoare. Mâinile lui Barba Costa sunt roşii, au vinele întinse şi ridate. Mâinile acestea, când mângâie zulufii de aur ai micuţei Elenachi, nepoţica lui, căreia îi spune paramithia me tin Orèea tu cosmu (basme cu frumoasa lumii). În căsuţa de lemn, durată pe podeaua de fier a şlepului, capetan Costa ține şi pe Dimitraki, băiatul lui mai mare, care e căsătorit cu Marigula. E bună şi harnică Marigula, cum nu se aşteptase nici chiar Barba Costa care de când răposata Fotini s’a stins dintre vii, nu are vreo încredere în femei. Și-ar fi dorit bietul Barba Costa, ca acea împrejurare să se lege de viata şi numele lui de căpitan de şlep. Dar ce poţi face împotriva întâmplării? "

Continuarea aici:

https://deieri-deazi.blogspot.ro/2017/06/oameni-din-porturi.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu