luni, 22 octombrie 2018

Gizela


Arestare Londra 1912


Triunghiul amoros: Maruca Cantacuzino (1879-1969), George Enescu şi Nae Ionescu (i-a ingropat pe toti)


Foto Maruca in 1900.


Maria Rosetti-Tescanu (cunoscută ulterior ca Maruca Cantacuzino; n. 18 iulie 1878Berești-Tazlău – d. decembrie 1969Geneva,Elveția) a aparținut unei vechi familii boierești, familiei Cantacuzino, a fost una din doamnele de companie ale reginei Maria, soția prințului Mihail G. Cantacuzino, prietena intimă a filosofului Nae Ionescu, mai apoi (după moartea acestuia) soția lui George Enescu, mama aviatorului Constantin Cantacuzino și bunica scriitoarei Oana Orlea.
În timpul Primului Război Mondial a fost refugiată la Iași, unde l-a găzduit pe compozitorul George Enescu. Aici a participat la demonstrațiile organizate de doamnele din înalta societate, sub patronajul Reginei Maria, între 22-24 februarie 1918, care protestau împotriva măsurilor luate de guvernul generalului Averescu.
Constantin Argetoianu, prezintă activitatea ei din acele zile, în caracteristicul său stil sarcastic: „Maruca Cantacuzino, imaculata «pransesa loantenă» nevăzută tot timpul războiului, abandonase pridvoarele mănăstirești și trăgând după dânsa pe Enescu - cu o trâmbiță în gură și cu unghiile în doliu - se pusese și ea în fruntea unei coloane de vestale și se plimba cu curaj între Palatele Regale, casa Generalului Berthelot și gară”.

M-am informat bine si nu am fost de acord.Maruca Cantacuzino maritata cu printul Cantacuzino l-a cunoscut pe G.Enescu la Castelul Peles cind ea era maritata. Dupa 8 ani s-au revazut. Enescu o iubea in tacere, fara speranta, dar nici dupa moartea sotului ei nu a vrut sa stie de Enescu si a stat 7 ani in concubinaj cu filozoful legionar Nae Ionescu care a parasit-o. Maruca si sotul ei printul Cantacuzino duceau o viata separata. In urma unei caderi nervoase dupa ce a fost parasita de Nae Ionescu Maruca cea superba si-a dat foc si a fost ingrijita de cine credeti ? de Enescu.Asta pentru Enescu a fost o dragoste devoratoare. Si el a luat-o apoi de sotie. Stiu ca umbla cu un val pe fata (feregea)din cauza ca arata foarte rau. Au fost casatoriti 15 ani din 194o pina in 1955 cind a murit Enescu.Dar se zice ca nu au trait impreuna, caci asta era intelegerea sa fie numai in preajma ei asa mutilata cum era, incat nu isi putea arata fata. Dupa ce le-au luat comunistii tot sau dus la Paris unde el a intretinut familia, adica el si ea, fiind un modest sef de orchestra caci, era bolnav si nu mai putea sustine concerte la pian. Ea a mai trait pana in anul 1969. Pe mormintul ei de la Paris nu scrie ca era printesa dar, cit a fost in viata a vrut sa i se adreseze toti cu „printesa”.
Maruca, Enescu şi Nae Ionescu au constituit un triunghi amoros care a stârnit multe bârfe la vremea respectivă. Toată povestea s-a desfăşurat după cele mai clasice scenarii ale telenovelelor sud-americane. Ingredientele poveştii au fost pasiune, tentative de sinucidere, umilinţe, pendulări între amanti, oportunism, abuz de putere, etc.

A fost iubită cu aceeaşi ardoare şi patimă cu care a fost înşelată. S-a considerat toata viaţa „altfel” şi neînţeleasă. A încercat să se sinucidă, dar s-a agăţat ne­buneşte de viaţă, supravieţuind tuturor partenerilor oficiali. A dăruit şi a primit în egală măsură. A fost şi vânător, dar şi vânat, trăindu-şi viaţa ca într-o telenovelă. Nu este biografia unei starlete a timpurilor noastre, ci a unei prinţese trecută cu majuscule în paginile istoriei României. Maria Cantacuzino-Enescu, născută Rosetti-Tescanu. Prinţesa Maruca.

NAE IONESCU (filozof legionar)



NAE IONESCU (1890-1940)

Decat sa traiesti in genunchi, mai bine mori in picioare !

Nae Ionescu despre democraţie

“Cînd se vorbeşte de Grecia [antică, n.n.], atunci încep oamenii să se însenineze: „Ce frumos era în Grecia!”.
— Cum era ?
Zice: — Cerul era senin, oamenii erau sănătoşi şi frumoşi, şi viaţa era o continuă armonie.
— Şi ce mai era ?
Zice: — Guvernare democratică.
Cred că nimic nu e mai fals decît imaginea ce o avem despre Grecia de-atunci. De exemplu: democraţia atenia­nă n-a existat niciodată. Democraţia ateniană erau acele cete de exploatatori ai poporului. Întotdeauna s-a băgat de seamă că democraţia nu funcţionează propriu-zis decît într-o ţară unde e ceva de exploatat.
Să luăm un exemplu de astăzi: toată lumea e minunată de democraţia şi perfectul liberalism ale vieţii engleze. Bine, dar faptul că englezii sunt un popor liberal şi demo­crat se sprijină pe sistemul sclavajului; şi ştiţi: faptul că democraţia engleză a intrat în criză se datoreşte faptului că regimul colonial nu mai funcţionează bine. Englezii sunt liberali şi democraţi pentru că sunt tovarăşi la exploatarea globului omenesc, sunt tovarăşi de pradă!
Tot aşa şi în Grecia antică: democraţia ateniană o for­mau unii oameni care asupreau o populaţie de zece ori mai mare de hiloţi.
Se mai zice: armonie. Ce armonie?
Zice: — Toată lumea trăia bine.
— Dar nu trăiau bine decît ăi de sus; dar hiloţii?
Ştiţi că Epictet a fost sclav şi şchiop. Vă închipuiţi că era aşa de multă armonie în viaţa lui Epictet? Dacă citiţi Ma­nualul lui, o să vă daţi seama că tot şiretlicul filosofiei lui Epictet ăsta e: „Cum să mă strecor ca durerea să nu mă su­pere prea tare ?” Vasăzică, nu există nici o armonie aici. Atunci, unde există claritatea şi armonia? Claritatea şi ar­monia există într-un anumit fel în arhitectura grecească; si­gur că da. Dar arhitectura e peste tot clară. Arhitectura e prin esenţa ei o artă clară; claritate mai mult sau mai puţin evidentă, pentru că sunt anumite funcţiuni pe cari zidurile trebuie să le îndeplinească. Deci, formula clarităţii arhitec­tonice rezultă din însăşi natura lucrului.
Dar tragedia grecească, e ea clară? Nu. Euripide sau Eschil sunt clari, luminoşi, armonioşi? Nu! Aţi mai auzit că era unul, Anacreon, care făcea cîntece de beţie. Bine; dar afară de asta? Poezia lirică greacă era clară? Dar filosofia greacă e armonică şi clară ? De unde! Nu mai vorbesc de religie. E adevărat că a fost o perioadă în istoria Greciei de­spre care se poate vorbi de o dorinţă de viaţă. Bine, dar asta nu însemnează nimic.
Să vă dau un exemplu. Mi-aduc aminte, la noi, dar mai mult în Germania, după război, la fiecare colţ de stradă se deschidea cîte un local de petrecere şi petreceau oamenii cum n-au mai petrecut niciodată. Aceasta însemnează o concepţie de afirmare a vieţei? Nu. Închipuiţi-vă d-voastră Germania după război privită de nişte filosofi ştiinţifici pes­te 2000 de ani. Ar zice că naţiunea era la maximum de pu­tere: peste tot lumea petrecea, se dădea peste cap ş.a.m.d.
De fapt, nu e aşa. Afirmarea dorinţei de a trăi nu e în­totdeauna putere de viaţă, ci poate să însemneze şi lipsa acestei puteri…
…Ei bine, vedeţi d-voastră, cînd o societate omenească îşi însuşeşte asemenea teorii [democraţia, n.n.], aceasta însemnează că există acolo un teren propice pentru aşa ceva…”

-2-



Buna seara !


Un banc....





Ce vrei să te faci când o să creşti mare?

Doi copii discută:
- Ce vrei să te faci când o să creşti mare?
- Mă fac idiot!
- De ce?
- Păi tatăl meu tot mereu zice: uite la idiotul ăla ce maşina are, ce femeie bună are idiotul celălalt, idioţii ăştia sunt plini de bani.